Ce este auditul fiscal și ce verifică

Auditul fiscal reprezintă procesul prin care autoritățile fiscale analizează în detaliu modul în care o companie sau un contribuabil își declară și își plătește obligațiile fiscale. Accentul cade pe corectitudinea documentelor, pe realitatea tranzacțiilor și pe respectarea legislației. Scopul auditului fiscal este identificarea eventualelor diferențe între datele declarate și situația financiară reală. Verificarea poate fi declanșată în urma unor analize de risc, alegeri aleatorii sau semnale care indică neconcordanțe în declarațiile fiscale depuse.

Controlul se desfășoară pe baza unor documente specifice: bilanț, registrul jurnal, registrul inventar, declarații fiscale, contracte, facturi și documente justificative ale cheltuielilor și veniturilor. Auditorii urmăresc modul în care regulile fiscale sunt aplicate în activitatea curentă și înregistrarea corectă a fiecărei operațiuni. În practică, auditul fiscal devine o verificare a modului în care o companie funcționează din punct de vedere financiar și contabil.

Procesul este structurat, tehnic, dar și foarte clar dacă există ordine în documente. Un audit fiscal corect gestionat poate evidenția probleme care pot fi remediate înainte să genereze costuri mari sau sancțiuni. De aceea, înțelegerea etapelor, a obiectivelor și a aspectelor pe care autoritățile le analizează în mod concret ajută orice contribuabil să navigheze mai ușor acest tip de verificare.

Rolul auditului fiscal și ce urmăresc autoritățile în primele etape

Auditul fiscal începe cu o analiză de risc realizată de autorități. Această etapă determină dacă un contribuabil prezintă elemente care necesită verificare suplimentară. Analiza se realizează pe baza declarațiilor depuse, a istoricului fiscal și a datelor din sistemele electronice.

În momentul în care contribuabilul este selectat, se transmite o notificare oficială. Documentul stabilește perioada supusă verificării și tipul controlului. De aici, auditorii solicită acces la documente și la evidențele contabile. Primele aspecte analizate privesc modul în care sunt ținute registrele obligatorii și dacă acestea sunt actualizate la zi.

Auditorii verifică:

  • corectitudinea declarațiilor fiscale;
  • existența și valabilitatea documentelor justificative;
  • modul în care sunt înregistrate veniturile și cheltuielile;
  • tratamentul fiscal aplicat diferitelor tipuri de tranzacții.

În această fază preliminară contează enorm ordinea și coerența documentelor. Un contribuabil care poate pune la dispoziție rapid toate actele necesare transmite un semnal pozitiv. Procesul devine mai eficient, iar riscul apariției unor suspiciuni suplimentare scade.

În multe situații, auditul fiscal începe cu o discuție clară privind activitatea companiei. Auditorii solicită o imagine generală a fluxurilor, a tipului de servicii sau produse și a modului în care sunt documentate tranzacțiile. Această prezentare trebuie să fie simplă și realistă. Nu trebuie să aibă un ton defensiv, ci informativ, bazat pe claritate.

Verificarea impozitelor principale: TVA, impozit pe profit și impozit pe venit

TVA-ul este una dintre principalele zone analizate în audit. Auditorii verifică fiecare componentă: colectarea, deducerea și plata efectivă. Orice diferență între TVA declarat și TVA rezultat din documente ridică semne de întrebare. În plus, autoritățile urmăresc dacă firmele aplică în mod corect cotele și regulile specifice tranzacțiilor interne și externe.

Pentru impozitul pe profit, accentul cade pe modul în care sunt încadrate cheltuielile. Auditorii urmăresc dacă sunt deductibile, parțial deductibile sau nedeductibile. Ei verifică legătura acestora cu activitatea economică. În multe cazuri, diferențele apar din lipsa documentelor justificative sau din interpretarea greșită a legislației.

Impozitul pe venit este analizat atunci când contribuabilul este persoană fizică autorizată, profesionist independent sau persoană fizică cu activități economice. Aici contează evidențele veniturilor încasate și modul de determinare a bazei de impozitare. Autoritățile verifică dacă există venituri omise sau greșit încadrate.

Elementele observate în mod constant în zona impozitelor:

  • tratamentul aplicat facturilor de achiziție și de vânzare;
  • corelarea dintre documentele contabile și declarațiile fiscale;
  • aplicarea facilităților fiscale, acolo unde există;
  • modul în care sunt reflectate ajustările sau corecțiile;
  • existența registrului de casă și a documentelor de plată.

Auditorii pun accent pe coerență. Dacă documentele justificative se potrivesc cu declarațiile fiscale, auditul avansează fără tensiune. Problemele apar când înregistrările sunt incomplete sau contradictorii.

Analiza tranzacțiilor, documentelor justificative și a fluxurilor financiare

Aceasta este secțiunea care ocupă cel mai mult timp în auditul fiscal. Auditorii solicită documentele aferente fiecărei tranzacții analizate. Fiecare factură trebuie să aibă în spate un document justificativ: contract, comandă, proces-verbal, aviz de însoțire, situație de lucrări sau alt act relevant.

Fluxurile financiare sunt revizuite pentru a vedea cum circulă banii între companie și parteneri. Auditorii analizează plățile, încasările, extrasele de cont și registrul de casă. Ei caută legături clare între documente, sume și operațiuni contabile.

Zonele sensibile în această etapă sunt:

  • tranzacțiile cu părți afiliate;
  • achizițiile de bunuri sau servicii cu risc fiscal ridicat;
  • plățile care nu pot fi justificate prin documente clare;
  • cheltuielile care nu au legătură evidentă cu activitatea economică;
  • diferențele între stocurile scriptice și cele reale.

Inventarul reprezintă un element important. Auditorii verifică dacă stocurile sunt corect înregistrate, dacă există diferențe nejustificate și dacă ajustările sunt reflectate în contabilitate.

De asemenea, autoritățile analizează modul de gestionare a numerarului. În România, operațiunile cu numerar sunt puternic reglementate. Auditorii se asigură că limitele sunt respectate și că fiecare încasare sau plată este documentată corect.

În cazul tranzacțiilor externe, documentele vamale, declarațiile Intrastat și contractele comerciale sunt obligatorii. Orice lipsă de documente poate duce la ajustări fiscale semnificative.

Această etapă arată modul real în care funcționează activitatea economică. Un audit fiscal bine pregătit include documente ordonate, clare și ușor accesibile.

Controlul relațiilor de muncă, al contribuțiilor sociale și al altor obligații fiscale

Auditorii fiscale analizează și zona contribuțiilor sociale. Accentul cade pe corectitudinea contractelor de muncă, a statelor de plată și a contribuțiilor calculate. Ei verifică dacă numărul angajaților corespunde cu datele raportate și dacă salariile sunt înregistrate corect. Orice diferență poate genera recalculări.

Elemente verificate în mod constant:

  • existența și corectitudinea contractelor de muncă;
  • salariile brute și nete înregistrate;
  • calculul contribuțiilor sociale;
  • tratamentul fiscal aplicat beneficiilor oferite angajaților;
  • documentele justificative pentru deplasări, diurne și indemnizații.

În cazul activităților independente, auditorii analizează modul în care este determinată baza de calcul pentru contribuțiile sociale. Ei verifică dacă veniturile sunt declarate integral și dacă se respectă regulile privind venitul ales pentru contribuții.

În plus, alte obligații fiscale pot fi supuse controlului: taxe locale, accize, impozite specifice unor industrii. În companiile cu activitate diversificată, aceste elemente pot influența rezultatul auditului.

Această etapă implică discuții directe cu responsabilii de resurse umane și cu contabilitatea. Auditorii vor claritate și coerență. Documentele trebuie să reflecte exact activitatea desfășurată.

Finalizarea auditului fiscal: decizii, ajustări și recomandări

Finalul auditului fiscal include pregătirea raportului de către autorități. Documentul prezintă constatările auditorilor, sumele ajustate și explicațiile tehnice. Contribuabilul are posibilitatea să aducă observații înainte de închiderea oficială a controlului.

Dacă există diferențe semnificative între declarațiile inițiale și cele constatate, pot apărea obligații fiscale suplimentare. Acestea includ dobânzi și penalități. În unele cazuri, auditorii pot solicita corectarea unor proceduri interne pentru a evita problemele viitoare.

Contribuabilul are dreptul să prezinte documente suplimentare și să clarifice aspecte care pot fi interpretate diferit. Comunicarea calmă și profesionistă ajută la închiderea controlului într-un mod echilibrat.

La final, decizia de impunere stabilește suma datorată sau confirmă că nu există ajustări. În multe situații, auditul fiscal oferă o imagine exactă a zonei fiscale a companiei. Poate să pună în evidență riscuri, lipsuri sau proceduri neclare care trebuie îmbunătățite.

Auditul fiscal devine un moment important de evaluare. O firmă organizată iese din control cu un volum redus de ajustări. O firmă dezorganizată primește recomandări clare privind necesitatea ordonării documentelor, actualizării procedurilor și revizuirii politicilor contabile.

Auditul fiscal verifică modul în care contribuabilii respectă legislația și își organizează activitatea financiară. Procesul este riguros, dar clar atunci când documentele sunt puse în ordine și fluxurile financiare sunt corect înregistrate. Verificările acoperă toate zonele importante: impozite, contribuții, documente justificative, plăți și operațiuni contabile.

Un audit pregătit corect aduce claritate, reduce riscurile și oferă o imagine reală a activității. Rezultatul final este o funcționare mai stabilă, cu proceduri mai bune și cu un control mai bun al obligațiilor fiscale.

Lasă un răspuns