Candva m-a mangaiat femeia desertului meu. Necuprinsele taine stau marturie incrustate-adanc nu printre pixeli si nici pe trupu-ti gol… Miroseam batai de inimi, sarutul noptilor ne incalzea, scriam eternitatea-ntr-o privire. Lemnul, el iti va fi mereu fidel.
Mai lasa-mi un minut intr-o secunda a sarutului destin sa ma caut, albind cu gandul mereu tanar, fara gerunziu si totusi prezent. Ah! zi-mi cat de viu l-ai simtit?! Arunca-mi vorbele din nou, paralizandu-ma-ntre sine. A nins cand trebuia, desi doream sa ninga mai devreme, nu? Timpul? El a trecut prin noi [...]