Un parc de lacrimi, un gând:

Că nu mai ştiu!

O mare rece, un suflet îngheţat,

O amintire, un sentiment uitat.

Asta sunt eu în noaptea asta caldă,

Şi-mi amintesc de zilele de vară,

De ploaia rece şi vântul îngheţat…

Sau erau calde toate?

Şi asta am uitat!

Dar n-am uitat ce trebuia

Cum eu eram în mintea ta,

Cum mă priveai, cum îmi zâmbeai.

Nici nu mai stiu cine erai.

Şi poate dacă te-aş vedea

Privirea ta, m-ar îngheţa.

Aş tremura în umbra ta

Sperând să fiu iubirea ta.

Dar nu sunt eu ceea ce vrei

Sunt doar o întâmplare

Şi-aş vrea în suflet să mă iei

Şi vreau să-ţi cer iertare.

Că nu mai sunt, că nu mai esti

Nu suntem o pereche.

Că te-am pierdut în umbre reci

În vise prea-ndrăzneţe.

Sursa foto

şi-ai plâns o clipă! Şi cerul s-a înlăcrimat orange

gri, verde, albăstrui.

A fulgerat!

Petale roz s-au desprins din fructul soarelui

şi-au luminat

tot câmpul de rouă, de ceară

Din pieptul tău.

M-am aruncat în ochiul tău

şi-am râs durere! Şi fructul lunii

s-a pătat mov, negru, indigo…

Buze de plăcere

au vărsat petale negre-gri, uscate

în fumul alb din încăpere.

Şi ochi-mi s-au trezit în lacrimi

pe pătura verde,

pe masa de lemn,

pe apusul negru al soarelui din perete.

(foto)