mi-aş dori să existe diateză pasivă pentru verbul a ploua.

Te-a strâns toamna in braţe mai tare decât aş putea eu să o fac

cu mâini de om.

Părul tău e mai aspru

şi nici frunzele stejarilor nu mai sunt aşa de verzi.

Plouă prin pori

şi toate tâmplele tale freamătă

lipite de obrazul meu sihastru

ca o floarea soarelui cruţată de septembrie.

şi vrei să zbori spre ţările calde, iubito,

să mă laşi să te aştept anotimpuri…

Nu-mi place mâna ta stângă,
Nici atunci când întârzie,
Tandră şi caldă, ca o iluzie,
Pe mâna-mi retrasă amar a concluzie.

Mâna ta stângă

Nu-mi place mâna ta stângă,
Nici dacă sfioasă îmi scrie
Că mă iubeşte şi-n euforie
Tind să uit că-i departe de mine.

În genunchii goi, în umbre,

În cămaşa de noapte. Goală!

Între un trecut şi un viitor -

Mi-ai visa genunchii goi, uzi

Între plete, cearceafuri, umbre

Printre mizerii şi cîteva glume.

Mi-aş zgîria genunchii în pietre,

I-aş rîncezii sub soarele apus.

M-aş rupe pe mine, din tine

Fără să o fac dinadins.

Prea multe
gânduri pentru viitor
vorbe spuse de decor.

Prea multă
iubire în suflet pentru tine,
îndoială, asunsă-adânc în mine.

De ce să te iubesc
şi zi, şi an, şi noapte?
când gândul ti-e departe?
Când noaptea e pustie,
Când inima îmi plânge.
E tot ce ştie.

Sursă foto

I loved you then, I love you now
I’, thinking of you, you’re the one
That makes me smile, that makes me cry
I loved you then, I love you now.

You are so far, so far away
Just in my dreams you’re here to stay
Don’t go away, just love me more
But now you’re gone, you’re gone.

I hope is peace where your sole is
I hope you’re happy and in peace
I loved you then, I love you still
I know you’re there and watch upon.

Sursă foto

• Într-un text al cărei titlu face referire chiar la poezia citată mai sus, Ioana S. vorbeşte despre dragostea care îngroapă “iluziile, despărţirile, scrumul de ţigară, paharele sparte”, transformând viaţa celor doi într-o aglomerare de secrete ştiute doar de ei. Scena, delicată şi pe alocuri suprarealistă, se petrece “sub ploaia de-nceput de toamnă”.
• Pe blogul “Idei desculţe“, poezia “iubirea haşurată” parcă aduce aminte, prin limbaj, de orele de literatură de început de toamnă. Tot despre iubire ajunge să fie vorba şi aici, despre iubirea “simplă, / foarte simplă, / fără vise, promisiuni şi angoase” pe care şi-o doreşte vocea lirică.
• Pe “Dulce mahala“, Vlad Stroescu scrie o “Poemă” ancorată în cotidian, ce porneşte din nostalgia ploilor din vremurile fără griji. “Dar acele vremuri au trecut şi iată-mă astăzi” într-un labirint de activităţi de rutină, întrerupte de meditaţii amare şi reverii literare.
• Tot despre viaţa de zi cu zi, dar într-o notă semnificativ mai pragmatică vorbeşte Neliniştu‘ în pseudo-reţeta “Zacuscă de vinete nărăvaşe…“. Textul curge entuziast, volubil şi spontan nu spre vreo epifanie filosofică şi serioasă, ci spre… oala de zacuscă: “am dat să întorc vinetele, iar una, mai borţoasă şi a dreacu’, n-a rezistat atingerii mele înfiorător-legumicole şi a făcut poc-pâfff!”
• Studentul la Inginerie Electrică poreclit Măgarul crede în puterea expresivă a prozodiei fixe. În dulcele stil clasic (pentru a reveni la Nichita), ne este descris un peisaj tomnatic, punctat cu metafore care vorbesc nu atât despre anotimpuri, cât despre sentimentele şi spaimele umane: “a-mbătrânit iar ziua, [...] deschide ochii lumea.”

În loc de concluzie, vă urăm o toamnă cu sau fără ploi, nori şi melancolii, dar musai cu inspiraţie. Ne vedem la cenaclu?