Un parc de lacrimi, un gând:

Că nu mai ştiu!

O mare rece, un suflet îngheţat,

O amintire, un sentiment uitat.

Asta sunt eu în noaptea asta caldă,

Şi-mi amintesc de zilele de vară,

De ploaia rece şi vântul îngheţat…

Sau erau calde toate?

Şi asta am uitat!

Dar n-am uitat ce trebuia

Cum eu eram în mintea ta,

Cum mă priveai, cum îmi zâmbeai.

Nici nu mai stiu cine erai.

Şi poate dacă te-aş vedea

Privirea ta, m-ar îngheţa.

Aş tremura în umbra ta

Sperând să fiu iubirea ta.

Dar nu sunt eu ceea ce vrei

Sunt doar o întâmplare

Şi-aş vrea în suflet să mă iei

Şi vreau să-ţi cer iertare.

Că nu mai sunt, că nu mai esti

Nu suntem o pereche.

Că te-am pierdut în umbre reci

În vise prea-ndrăzneţe.

Sursa foto

Mai lasa-mi un minut
intr-o secunda a sarutului destin
sa ma caut,
albind cu gandul mereu tanar,
fara gerunziu si totusi prezent.

Ah! zi-mi cat de viu l-ai simtit?!
Arunca-mi vorbele din nou,
paralizandu-ma-ntre sine.
A nins cand trebuia,
desi doream sa ninga mai devreme, nu?

Timpul? El a trecut prin noi
si s-a oprit
orbit
intorcandu-si cetile
spre ce a rasarit in spate.
Da!
Intr-un trecut ce vrea sa fie viitor
am alinat sagalnicu-ti zambet
privindu-te fara cuvant.

Hai zi-mi ca pe sub pleoape
ai desenat tablouri,
iar dincolo de buze
caldura
inca te intriga!