Dragul meu, îţi scriu misivă
Ca din timpuri de arhivă,
Să te-nvit, precum apare,
Pân la păsăricazare.

O să-ncep mai light, şi-oi spune,
Una, două, sau trei glume,
Cum că noi am trăi bine,
Ori c-avem rate infime.

Poi oi trece mai departe,
Că cu carte cic-ai parte…
Şi ţi-oi zice cu frumosu,
Să-l saluţi pe bărbătosu.

Cum ar fi, dragă stăpâne,
Ia mai cheamă şi un câne,
Unu blând, da să se-nfoaie,
Şi, firesc… să aibă coaie.

Vii la păsăricazare,
Suni de două ori, da tare!
Şi-ţi deschide păsărica,
Să-ţi ofere căzărica.

Păsărică, păsărică,
De curînd ferchezuită,
S-o săruţi o dată-n prag,
Da încet, finuţ, cu drag.

Ai intrat… fă-te comod,
Simte-te ca voievod!
Pun un jazz la patefon,
Poate… cânt la microfon.

Să mă dănţuieşti un pic…
Jur să-ncep să-ncerc s-abdic!
Poi vom sta la o ţigare,
Pall Mall de post-abdicare.

Te mai ţin niţel culcat,
Te pupic şi-am sigilat,
Iar de ţi-a plăcut cum fu,
Să mai vii… Cu drag, Boo-Boo

Stau prost cu imaginaţia. În ceea ce mă priveşte, când o să ne întâlnim, m-aş mulţumi să stau toată ziua să te privesc.

Însă cumva trebuie să facem să meargă. De aceea îmi scriu uneori în palmă ce-aş putea face cu tine. Şi mă gândeam c-ar fi bine să ieşim prin Cluj tocmai când se crapă de ziuă.

Fiindcă atunci nu e nimeni pe străzi. Şi vom avea impresia că visăm, deşi totul va fi aievea pe fondul proaspăt-cenuşiu al dimineţii.

Apoi la prima apariţie a gunoierilor adormiţi şi mahmuri vom şti că vine soarele cu căldura şi oamenii lui. Vom fugi  şi noi ne vom ascunde într-o cameră de cămin, vom trage perdelele şi vom bea ceai la melodie.

Eu mă voi servi din gâtul tău curat, iar tu vei încerca să memorezi pe rând formele degetelor mele.

Vom muri inevitabil. De aceea e bine să ne ţinem dimineţile pentru a sfida moartea. S-o prostim şi să râdem de ea ca de o babă senilă. Să-i furăm cireşele când nu se uită, pentru că într-o zi ne va prinde şi ne va scutura de ne va face oameni mari.
Iar a doua oară, nu ne va mai ierta.

sursa FOTO