Praful se punea pe sticla de gin, şi ea însăşi se simţea murdară şi singură, blocată într-un univers al impersonalităţii cu care băuturile preferate de localnici erau atât de familiare, în care orice relaţie de camaraderie între sticle era împiedicată de efemeritatea coexistenţei lor. Eticheta sticlei, din hârtie de calitate, să fim înţeleşi, şi cu cuvinte într-o limbă cunoscută, începuse să se îngălbenească şi să se lase la colţuri când a venit Eliberarea. Un barman tânăr, care cu siguranţă că într-o ţară mai puţin îndepărtată nu ar fi avut voie să intre măcar în acel bar uitat de lume, a făcut o mişcare bruscă cum nici el n-ar fi gândit şi sticla de gin s-a răsfirat imperial pe pământul bătătorit ce ţinea loc de podea.

Mai târziu, într-un coş de gunoi improvizat dintr-o găleată găurită de vopsea, sute de cioburi de sticlă clară zâmbeau la lună.

Sursa foto.

În genunchii goi, în umbre,

În cămaşa de noapte. Goală!

Între un trecut şi un viitor -

Mi-ai visa genunchii goi, uzi

Între plete, cearceafuri, umbre

Printre mizerii şi cîteva glume.

Mi-aş zgîria genunchii în pietre,

I-aş rîncezii sub soarele apus.

M-aş rupe pe mine, din tine

Fără să o fac dinadins.

şi să se desfacă apa din fântână
în rogvaiv şi alte culori pe deasupra,
să-mi scadă părul, să am cinşpe ani

şi să curgă ziua pe muchiile zidurilor,
lipicioasă şi înceată ca zeama de corcoduşe,
să se dezlege funiile lemnului şi crăpăturile asfaltului
şi firele de praf să fugă unele de altele

şi să plesnească universul
într-o sută de mii de stringuri care vibrează sau nu,
să fiu singură şi mică în miezul lui, în miezul meu
şi tare să-mi fie dor.