Sunt al naibii de tânără. Viața mi-ar râde în față dacă aș zice că am o vastă experiență de viață. Până la urma urmei, cine nu are?  Revenind. 22 de ani e o vârstă. Însă 22 de ani, mai mult sau mai puțin întregi, petrecuți la țară, cu pauze însorite în brațele Floridei, sau cu anotimpuri veșnic geroase pe culmile Belgiei, mă fac să cred că am pășit cu toată ființa pe treptele mai late sau înguste ale drumului meu în lume. Mă fac să cred că sunt înainte de a fi.
Ce înseamnă să trăiești, însă, la țară, să fii sau nu în rând cu lumea, cum se zice, să te trezești cu un chef de viață de care nu ești conștient, un chef care nu cunoaște cuvântul <em>stres </em>, și nu pentru că această lume uitată ar fi lipsită de griji, ci pentru că rânduiala de peste veacuri a oferit țăranului o mentalitate înrădăcinată în stabilitate și îngrădită de puterea credinței. Ori, asemenea structuri sunt de neclintit.

Dimineți în care bunicul te prinde de-o mână și te învață cum se dau oile în strungă, dimineți în care aproximezi cam care va fi recolta grâului de peste an din sacii goi pe care bunica ți-i îndeasă în spinare.

Nopți sfinte în care tot satul este învăluit de o aromă parcă cerească a pascăi și a cozonacilor, noapte în care știi să oferi o vorbă bună în prag de sărbătoare. Zile în care stăpânești rânduiala unei gospodării notabile, fără să ții cont de frământările ceasului. Sunt zile în care simți că visele tale nasc non-stop, iar tu rămâi veșnic tânăr.
Așa aș descrie câteva bogate clipe dintr-o firimitură de viață. Deși nu ezit să-mi amintesc parfumul ulițelor copilăriei, am ales să bătătoresc alte poteci în viață. Poate e o altă formă a curentului downshifting, sau chiar o nouă formă de snobism, însă cred cu tărie că mediul de început al călătoriei tale prin lume își va lăsa amprenta, mai devreme sau mai târziu, asupra  propriului sistem de valori, sistem ce, depinde de flexibilitatea fiecăruia dacă va adopta valori noi odată format. Și e minunat și ideal să fie așa. Și…

…mă voi desprinde, sau m-am desprins deja, de toate astea, voit. Însă nu le voi uita, ci le voi împărtăși la timp potrivit. Și câte nu sunt de povestit…și de țesut, încă.

Aplaud, dar nu neapărat pe mine.

Așadar, crede! Speră! Visează, cu ochii larg deschiși! Cu forța cu care cândva credeai că toate jucăriile din lume pot fi ale tale, dacă tu asta îți dorești. Viața e frumoasă, iar tu n-ai bariere în calea ta. Nimic nu te oprește să vezi totul roz, să atingi balonașele de săpun și ele să nu se spargă. Să întinzi mâna către stele și să simți că le atingi.

D-asta cred eu că e copilăria magică. Fiindcă ai posibilitatea să crezi orice. Să îți dorești o păpușă Barbie, să o desenezi cu creioane colorate și să fie a ta pe vecie. Să îți placă la nebunie mașinuța roșie a prietenului tău de joacă, să o modelezi din plastilină și să vă jucați împreună, fiecare cu mașinuța lui. Să îi rupi mânuța ursulețului de pluș, iar bunica să ți-o coasă la loc, fără să observi vreo diferență.

Nu trebuie să existe o zi anume în care să-ți aduci aminte de copilărie. Poți să te simți zilnic copil, să joci în fiecare zi un joc nou. Să ai lumea ta.

Sursa foto: http://www.flickr.com/photos/library_of_congress/2179173952/