aleargă-mi, viaţă, cu părul pe spate
prin aer dulce de vară,
din fulger zdrenţuit – soare
să-mi răsară.

aleargă-mi, viaţă, cu ochii verzi
prin porţi şi peste trepte,
din frig şi somn  - visul
să mi se deştepte.

şi să se desfacă apa din fântână
în rogvaiv şi alte culori pe deasupra,
să-mi scadă părul, să am cinşpe ani

şi să curgă ziua pe muchiile zidurilor,
lipicioasă şi înceată ca zeama de corcoduşe,
să se dezlege funiile lemnului şi crăpăturile asfaltului
şi firele de praf să fugă unele de altele

şi să plesnească universul
într-o sută de mii de stringuri care vibrează sau nu,
să fiu singură şi mică în miezul lui, în miezul meu
şi tare să-mi fie dor.