Autor: Aleandra-Corina Nicolau
Mireasma timpului trecut este ascunsa intr-o sticluta cu motive ancestrale de culoare albastra.
Esenta odata iubita si adulmecata, o amintire a unor vremuri demult apuse, o alta pagina din cartea vietii cu parfumul ei specific, are un final trist. Povestea continua, are aceeasi aroma patrunzatoare, dimineata e usor izbitor, asemeni unui vant taios intr-o zi geroasa , la amiaza, esenta deja patrunde in piele, iar seara o sterge de pe trupul ei cu jeturi de apa. O invaluie intreaga zi, este alaturi de ea in momente distincte, ii jeneaza simtul olflactiv atunci cand abuzeaza de sticluta ei fermecata, urmeaza dulcele sarut al noptii si cuvintele: cat de bine mirosi…
Parfumul ascunde istoria propriei vieti, pastreaza momentele unice, cele triste ii umezesc chipul prin siroaiele de lacrimi, ce cad de pe obraz pe linia fina a gatului. Cate povesti de dragoste cunosc oare parfumurile? Cele fresh arhiveaza iubirile de-o vara oglindite in mare, iar cele cu esente puternice, dulci, pastreaza taina in negura diminetilor, in vremurilor ploiase si geroase ale anotimpurilor reci.
I se intampla deseori sa identifice si esentele barbatesti ale fostului iubit, pastrand sub perna o bucatica de hartie parfumata, care sa ii aminteasca de vechile povesti de dragoste, si intoarce capul dupa mirosuri ce ii trezesc simturile la asfintitul soarelui. Sunt doar flash-uri parfumate, nu au decat o mica incarcatura emotionala si provoaca o nevinovata lacrima in coltul ochiului.
In dulap este ascunsa taina parfumurilor ei. Si de fiecare data cand il deschide alege parfum acelor vremuri , il miroase usor si isi aminteste de zambetul persoanelor care ii luminau ziua, glasul celor dragi ii revine in minte, memoria selecteaza gradual sentimente, emotii si trairi.
Astazi se gandeste la un nou inceput. A lasat trecutul in urma si isi urmeza pasii catre viitor, invaluita de o noua mireasma. De data aceasta pune punct si nu isi amageste simturile, lasand in urma devotamentul fata de unica ei esenta parfumata . Isi recapata increderea, paseste apasat, se bucura de privirile celor din jurul ei si zambeste.
Oare acesti oameni ii cunosc secretul?
12:26 pm
M-am lasat cucerit. De obicei prozele citite la cenaclu au un numitor comun: autorul nu are perceptii, nu vede, nu aude, nu miroase. Reconstruirea realului/imaginar din perceptii nu e ceva nou, dar fascineaza de fiecare data, fiindca perceptiile nu pot fi “servite” decat proaspete.