Citeste »

(O piesă de teatru ce nu ar trebui niciodată jucată)

Motto:

“La început a fost Cuvântul şi Cuvântul era concret…
Parcă îl şi văd, stând acolo, marele nimic.
Şi din el ieşeau alte cuvinte, ca dintr-o peşteră adâncă…”

Decor: -
Personaje: ea, el, alt el, ele
Spectatori: eu, tu

Scena 1

El: Aaaaaaa….!!!
(această vocală trebuie să fie cea mai deschisă cu putinţă, astfel încât să încapă într-însa foarte multe altele; la început lent şi cu o voce joasă, spre sfârşit acest a trebuie să fie înalt şi înţepător, încât publicul cititor să se întrebe ce mare durere, uimire sau suferinţă i-a fost produsă personajului.
Personajul trebuie să se uite în partea dreaptă sus a sălii, arătând chiar cu degetul în acea direcţie. Spectatorii îşi întorc privirea într-acolo, timp în care pe scenă apar ele, ea şi alt el).
Alt el: Hmmm…
Ea: Hmmm…
El: …sunt un erou, la naiba!
Alt el: Ooo….da!
Ea: Daaa…
El: Don Quijote e nebun!
Ele: Don Quijote e nebun!
Alt el: Cine e Don Quijote?
El: Un nebun!
Al el: Un nebun!!!
Ele (privind uimite unele la altele, întrebându-se fiecare în gândul ei cine e don quijote şi de ce e nebun? Întrebându-se fiecare în gandul ei cine e el şi de ce e erou, întrebându-se fiecare dacă durează mai mult de 80 de minute până la terminarea piesei, când vor pleca acasă la ele unde le aşteaptă soţii lor şi copii lor şi viaţa lor): Un nebun!!!
El: Eu vreau să lupt cu morile de vânt, ştiind că sunt mori de vânt!
Ea (da, acea EA, care nu se gândea cine e don quijote şi de ce e nebun, cine e el şi de ce e erou, dacă piesa durează mai mult de 80 de minute): Aici nu sunt mori de vant!
Ele (uitând să se mai gândească la ceva, puţin speriate de siguranţa ei, puţin obosite de repetat de atâtea ori aceasta replică): Nu sunt mori de vânt?
El: Luptele se pot duce oricând, oricum. Important e să ştii.
Alt el: Important e să ştii…
Ele (ies pe rând pentru a se duce în spatele scenei pentru câteva zeci de minute unde vor bea o cafea şi îşi vor aminti să gândească, să se gândească,  însa la ce ştiţi şi voi prea bine, pentru că la asta vă gândiţi şi voi în acest moment, că dacă nu riscăm nu facem nimic, că dacă mă opresc aici sunt multe care nu vor mai fi, iar tu, cititorule, pentru că eşti personajul naratorului naratorului, nu vei mai exista nici tu. Da, asa e, nu te grabi, o să-ţi placă de tine, esti un personaj fenomenal, nu iţi uiti niciodată replicile pentru că înveti de prea mult timp cum să faci să fii mereu la timp): Important e să ştii…
Alt el: Să ştii ce? (bineînţeles că El nu ştie să răspundă la această întrebare, de aceea e important să ştii, şi publicul ştie asta, dar nu ştie ce trebuie să ştie el, El.)
Ea: (spectatorii au văzut desigur că Ea nu a ieşit odată cu restul, a rămas gândindu-se , numai ca gândirea aceasta continuă o oprea pe loc, timpul ei murea, încremenea, şi se trezea mereu unde fusese cu mult timp înainte. Apoi trebuia să alerge, să nu mai se gândească, să prindă din urma tot, să închidă ochii şi să simtă doar. Ea vru să îi spună că trebuie să ştii când să nu lupţi, dar se opri, văzându-l atât de hotărât.)
El: Da, de lupte vorbeam, dacă nu există mori de vânt le voi construi eu. Voi dărâma acest copac pe care îl voi sădi chiar eu şi voi construi mori de vânt în acest loc în care nu există mori de vânt. Şi apoi  le voi   învinge  în mod sigur, pentru că le voi face înainte să fie slabe, mai slabe decât mine, pentru ca aşa se cade, să câstig eu, eroul vostru, să plecaţi veseli de aici, să fiţi multumiţi, spectacolul vieţii mele să fie şi spectacolul vostru.
(Să vă spun ceva, un secret…Mă gândeam să fie Ea personajul principal aici, dar m-am răzgândit, ea nu poate lupta cu lucruri concrete, ea e ocupată cu lupta ei cu timpul, câstigă şi pierde în acelaşi timp, aţi văzut şi voi.) Voi lupta, aşadar, dar nu înainte de a sădi această sămânţă.

Pagini: 1 2 3

(Voteaza)

 Loading ...

Comenteaza »

Despre autor »

Alexandra Comsa

Alte articole scrise de Alexandra Comsa

Mai mult »

» Vezi toate articolele din categoria Teatru