Din cuprins:
Sorry, you are not allowed to register by yourself on this site!
You must either be invited by one of our team member or request an invitation by email at info {at} yoursite {dot} com.
Note: If you are the admin and want to display the register form here, log in to your dashboard, and go to Settings > General and click "Anyone can register".
Imi spuse azi florarul privindu-ma incet,
Imi culc capul pe perna si tot visez, se stie,
Cum trece o mimoza, plimbandu-se şiret.
Tu stii ce armonie si ce fior ascunde
Prin faldurile-i noaptea, chemandu-ma la geam?
Doar ce-mi inchide pleoapa, si simt cum ma patrunde
Ca o fiinta vie. Nici suflu nu mai am!
…dar orologiul suna noaptea jumatate.
La al meu vis in poarta oare cine bate?
Noptile mele miros a iasomie
Imi spuse si fierarul, zambind incetisor,
Imi culc capul pe perna si tot ascult, se stie,
Cum langa nicovala clipeste-un cuisor.
Si in tacerea noptii un freamat se ascunde,
Si plec nauc din casa, caci stare nu mai am,
Pe sub haina de ploaie tot simt cum ma patrunde
O moliciune dulce cand o zaresc la geam.
Noptile mele miros a iasomie
Si-a liniste de ploaie, si-a ras imbujorat,
Imi culc capul pe perna, dar somn nu am, se stie,
Ascult tacerea noptii. Nimic nu s-a schimbat.
Noptile mele miros a iasomie
Si-a ramuri ude de tei inmiresmat
Imi culc capul pe perna si imi soptesti, doar mie,
Ca datorita noptii tu nu ai mai plecat…
That’s me in the corner
That’s me in the spotlight, I’m
Losing my religion (REM)
mi-am spălat păcatele
cu rufele tale
stropite de sânge
cred că plouase în dimineaţa aceea
era miercuri douăşunu aprilie
şi
înscenasem un fel de apocalipsă
tu jucai rolul Sfântului Petru
păcatele tale erau si păcatele mele
Dumnezeu era departe
vorbeai de o cădere de calciu
deplângeai recesiunea
cu citate din clasici
eu nu înţelegeam căderea ta de calciu
păcatele mele se mutaseră în storcător
era deja miercuri douăşdoi aprilie
Smoke on the water, a fire in the sky,
smoke on the water
(Deep Purple)
mereu tresari
te sperii de reacţiile adverse ale cărnii tale
şi
pământul îţi spală mâinile tălpile
îţi curăţă roua de sub pleoape
te scapă de tot ce înseamnă alergie
machiajul acesta nu rezistă
sunt zile în care alergi dezbrăcată spre ocean
tolănită pe o bancă fumezi humus
sunt zile în care tragi prima dată din ţigară
sunt zilele în care împlineşti optişpe ani
il stii,
sarpele care isi musca coada
Rontaindu-si la nesfarsit in cerc
viitorul trecut
Treceam ieri prin piata
Si l-am vazut pe o taraba
Scos la vanzare
Pret negociabil.
Spune tu, cine nu ar vrea sa il aiba pe Uroboros?
Zicea ca se da ieftin, chiar si in rate
Ca e in garantie si ca inca mai poate circula timpurile la nesfarsit
Sau cel putin pana i se tocesc dintii
mici si ascutiti din fata
Spunea asta si isi musca demonstrativ coada.
Uite, chiar poti sa il iei de proba
acasa, si daca nu te multumeste, iti da banii inapoi
Uite, priveste-l in ochi si o sa stii ca spune adevarul
doar vezi cum tine cu dintii stransi
De trecut
Uite, atinge-i coada poate o sa ai noroc
in dragoste
Data viitoare
Cand ne intalnim
Ne-apropie chiliile de ceară
că toţi pe piatră sfărâmat-am scris.
Când ne-au gonit furtunile de seară
ne-am adunat înfriguraţi în vis.
Şi înveliţi cu sânge şi prelate vechi
Ne-am cinstit şi antrenat umorul,
că tragicul şi râsul voiajor,
mereu ne-au scos din amorţeala vremii.
Îmbujoraţi şi plini de lovituri
vom continua să ne pretindem veacul,
Că doar aşa s-a-mbrăţişat mereu
profanul crud cu sacrul.
Unde a pierit dulcea lumină a paşilor tăi,
Nu ştiu nici eu
Şi nici toate mustrările din zilele goale.
Ştiu însă că doar eu,
Măsor a serilor slavă amară
Cu o parafă de jar până în suflet pătrunsă.
Sunt doar eu ca altădată;
Şi strună şi sunet şi arcuş şi alăută.
Sunt într-o lume doar a mea,
În trup şi întrupare de gânduri nerostite către tine.
În odaia noastră şi acum
Umbra ta veghează speranţa
Crescută-n închinarea sfintelor icoane,
Ce-ngână,
Ruga smerită şi ştearsă,
În care,
Şoaptele tremurânde
Adună toate o părere de descânt,
Spre o suflare nevăzută,
Care mă caută şi mă sărută.
Trebuie să fac nişte drumuri
în mine
mi-a spus el.
Să mă caut, să mă regăsesc.
Mi se amestecă în minte
Oamenii, locurile,
Nu mai ştiu cine unde este
Sau unde ar trebui să fie
Şi de ce.
De exemplu, îmi aduc aminte
De nişte cărări de munte
Unde mergeam împreună, de mână,
Atenţi să nu răsturnăm prea multe pietre.
Si de nişte urme pe nisip
Lăsate de paşii noştri înlănţuiţi
Dansând, râzând, plângând.
Sau de nişte vorbe grele şi priviri spăşite,
De tăceri pe un drum pustiu.
Veneam? Plecam? Pleca.
Trebuie să fac nişte drumuri
În mine.
mi-a spus el.
Ia-mă cu tine.
Eu, particula de praf de pe spatele unui gândac
captiv în bucătăria lui Dumnezeu,
ma întreb :
-Când voi fi respirată spre o altă existenţă,
când celulele mele
se vor uni cu plămânii calzi şi umezi
ai noului univers ?
Mă voi muta, eu , cu cele
200 de picioare, ochi, mâini
şi sfinctere într-o
altă
bucătărie ?
Sau voi rămâne blocată
sub aripile cerate şi negre
unde mă aflu acum.
Mi-a topit unghiile
de la picioare
focul neputinţei
în care ard
ca într-un purgatoriu veşnic.
S-au transformat în cretă
diformă şi bej
cu care scrijelesc
pe spatele gândacului ce mă poartă:
NU MĂ CĂLCAŢI !
Aici sunt eu
Dincolo de mine nimic,
Caut spaţii frânte şi curbe de timp
Omniprezenţa nu înseamnă să fii în toate,
ci toate să fie în tine.
Mă las vânată, să ard pe rugul celor care cred.
Spune-mi ceva,
Ce ştii doar tu despre mine,
Inventează-mă,
Uită-mă şi creează-mă iar,
Până am sa fiu
din nou
ceea ce trebuie.
mai vino toamnă, şi-ţi tăvăleşte trupul prin vise,
vino să trecem prin porţi nedeschise,
să ne iubim nebuneşte şi mistic doar noi,
de ploaie, de plânset, de râsete goi.
du-mă în sus şi afundă-mi sufletul in infinit,
să mă simt uitat de timp şi neiubit,
doar tu să mă iubeşti, în frunze arse-ascunsă,
doar tu, doar tu, minune nepatrunsă.
mai vino s-alergam prin galben, ca leii-nfometaţi,
şi pradă să ne fie doar sori neinventaţi…
revino toamnă dulce, chiar dacă mă-ntristezi,
sădeşte-n mine ploaie şi iarba şi livezi.
revino-n frunze sparte, minune adorată,
să ne iubim feeric, o dată şi-nc-o dată.
să ne iubim aşa cum nimeni nu mai poate,
nimic să fie-ntre noi şi noi să fim în toate.
“When we talked, I talked about me, you talked about you, when we should have talked about each other”(Michel Poiccard, À bout de souffle)
Vino cu toată liniştea ta dar nu te apropia, nu mă întreba nimic, nu-mi cere nimic şi nu aştepta nimic. Atunci îţi voi da totul chiar de ar trebui să împrumut de la alţii ca să am ce. Mi-e frică de tine cu neputinţa omului care, imobilizat, a văzut prea mult pentru că nu-şi putea închide ochii. Nu ştiu cine eşti şi mi-e teamă să aflu, să te cunosc, de ce să te cunosc? M-ai întrebat dacă vreau să merg cu tine la Roma ca în filmul acela cu “New York Herald Tribune, New York Herald Tribune!” ţi-aş fi răspuns că vreau într-o limbă în care Da seamănă atât de bine cu Nu încât nu ţi-ai fi dat seama ce am spus şi nu ar fi contat oricum. E doar un joc.
Un joc era şi când ţi-am spus să nu te îndrăgosteşti de mine chiar dacă cerul e alb, negru, verde sau albastru. Aş fi înregistrat asta pe un disc iar dacă l-ai fi ascultat vreodată invers, ai fi auzit cel mai groaznic mesaj subliminal: “Iubeşte-mă, iubeşte-mă, iubeşte-mă”, moment din care ar fi început să ţi se pară că toate păsările vorbesc în franceză iar oamenii în păsărească. Ce transformare dramatică în cotidianul tău. Aş fi inventat un dans pentru tine şi l-aş fi numit balet ţigănesc, tu în timpul ăsta mi-ai fi arătat cum se pregătesc vulturii pentru vulturoaice pe muzică grecească, până când trupurile noastre nu ar mai fi simţit nevoia de ele însele.
E prea simplu să cunoşti adevărul, lasă-mă mai bine să te învăţ liniştea, nu pe de rost, să fie nevoie să te mai uiţi uneori în tăcere ca să ţi-o aminteşti.
