Înstrăinat

Demult, într-un bar îndepărtat, atât de îndepărtat încât nimeni nu ar putea înţelege semnele care interziceau fumatul – şi deci toţi fumau – era o sticlă de gin englezesc. Dar cum barul era foarte îndepărtat, într-o zonă tare săracă, unde lumea nu îşi putea permite să înveţe să citească semnele care interzic fumatul, sticla de gin englezesc vedea cum toţi companionii săi de pe unicul raft şubred din spatele barului, poşirci locale, ieftine, cu inscripţii într-o limbă pe care nici măcar semnele care interziceau fumatul nu ar putea-o descifra, dacă ar fi în stare să citească, cum toate celelalte sticle, deci, din material brun, imperfect, murdar dispăreau una câte una, cerute de clienţii barului foarte îndepărtat.

Praful se punea pe sticla de gin, şi ea însăşi se simţea murdară şi singură, blocată într-un univers al impersonalităţii cu care băuturile preferate de localnici erau atât de familiare, în care orice relaţie de camaraderie între sticle era împiedicată de efemeritatea coexistenţei lor. Eticheta sticlei, din hârtie de calitate, să fim înţeleşi, şi cu cuvinte într-o limbă cunoscută, începuse să se îngălbenească şi să se lase la colţuri când a venit Eliberarea. Un barman tânăr, care cu siguranţă că într-o ţară mai puţin îndepărtată nu ar fi avut voie să intre măcar în acel bar uitat de lume, a făcut o mişcare bruscă cum nici el n-ar fi gândit şi sticla de gin s-a răsfirat imperial pe pământul bătătorit ce ţinea loc de podea.

Mai târziu, într-un coş de gunoi improvizat dintr-o găleată găurită de vopsea, sute de cioburi de sticlă clară zâmbeau la lună.

Sursa foto.