E urat jos aici la voi, pe pamant

E urât jos aici la voi, pe pământ,
Şi răi sunt ochii ce acum
Nu vor să mă privească
Şi n-au nevoie de căldura mea.
Şi nu ştiu să port mască.

Străin îmi pare, ascuns, pierdut
În chipuri deformate
Şi sunete care se ascut
De atâta absurditate.

Ca doi necunoscuţi apatici
Fumăm şi bem, dar hotărât
E zgomotos şi trist aici:
De ce-om fi coborât?

Vreau înapoi în lumea mea
Senină şi aparte,
uitată acum pe undeva,
pierdută o fi, departe.

Acolo ne ţineam de mâini
Şi ne sorbeam, cu şoapte
Şi visuri de copii bătrâni
Sătui de atâta noapte.

L-aş chema să fugim înapoi
Sau în altă parte,
Unde putem să fim iar noi,
Unde nimic nu ne desparte.

Dar ïn minte-mi încolţeşte-un gând
Ce nu vrea să-mi dea pace:
E urât jos aici, pe pământ,
ïnsă noi ne construim deja carapace.

Dihotomii II

Ceea ce sunt şi ceea ce nu sunt
nu pot să stea alături,
în viaţă ori în gând.

Ceea ce simt şi ceea ce nu simt
nu pot să se confunde,
pe cine încerc să mint…

Ceea ce ştiu şi ceea ce nu ştiu
se caută în van,
căci împreună-s chin.

Ceea ce vreau şi ceea ce nu vreau
Sunt tu şi eu… sau eu şi tu
Nici n-am habar.

Grammar

It used to be all about
Me and my and I and mine,
Mostly about the past and present,
Sometimes even the conditional.
There used to be lots of question marks
And suspension points
And every once in a while
I would close the paragraph,
Turn the leaf and start a new page.
I would take a sentence,
Divide it and examine it
And squeeze every little meaning
That was or wasn’t in it.
Tiresome business, let me tell you.
But now I find myself
Mixing up my tenses, moods and pronouns
Using rather we and us,
The future and the subjunctive
And laughing while I’m doing it.
What have you done to my grammar?

You’re like still water

“You’re like still water”,
someone once told me,
“And still waters run deep.”
So be careful with that stone!
If you throw it at the surface,
it might go deep down
where you can’t reach it
and take it back.

The Demons Within

You look at me and what I see is love and tenderness and longing…
You talk to me and what I hear is the fast beat of your heart racing mine…
You touch me and what I feel is shivers down my spine and butterflies in my stomach…
You listen to me and I can tell you anything, coz’ this time you’re really listening…
Yes, this time, for there was also a time when all these were fantasies.
Not even that, no, coz’ I wouldn’t even dare dream about it…
And now that it’s happening and I’m happy, I want to forget all about that,
Like it never happened, like it never existed, like we’re starting fresh.
But there are demons within me who come out every now and then
And make me remember, make me fear and make me sad…
“Go away, demons”, I shout, “I don’t want you to spoil my joy”.
So they recoil in their shadows, waiting for a better time
To come out and scare me again. But I won’t crawl under the bed,
I won’t fear the darkness, I won’t cry myself to sleep anymore.
Instead, I’ll laugh and sing and play and dance them all away,
I’ll start saying words like “us” and “we” and “I love you”,
I’ll wear a big smile and float on cloud number nine,
And wrap myself in your arms and think of caramel and snow,
I’ll roll with you in a big bed with red covers and put my head
On your left shoulder and whisper soft words in your ear…
I’ll hold your hand and kiss you and listen to your stories,
I’ll watch you cook for me and tease you and hug you.
And then you’ll look at me and see not tears, but love…
You’ll talk to me and hear not sadness, but joy…
You’ll touch me and feel not barriers, but life…

Friends

We’re not friends because

Of the feelings we have for each other.

I’m not even sure I care about you

Or that you care about me.

You once told me “I have enough friends.

I don’t need another one”.

I saw the mean part of you

Just like I showed you the weak part of me.

We know each other’s dark secrets and weaknesses

And that’s what makes us human and forgiving

And maybe that’s what keeps us together.

Sometimes I mirror myself in you,

Some other times I look for my exact opposite in you.

If I need to find echoes of my thoughts

Or, on the contrary, be shaken down to earth,

I come to you.

It may be habit or boredom or convenience

The fact remains that we cling to each other

Like two old friends who’ve seen good and bad

And have survived the test of time.

I don’t know about feelings,

But I do know that we act like friends

When we share what our day has been like;

Or when we go together to the theatre

Or to the opera and exchange books.

When we complain about men and politics

And recommend each other movies

And share a nice cup of tea or a glass of wine.

Metafora gastronomica

Fii atent: închipuie-ţi că-ţi place foarte mult ciocolata. Că-ţi place atât de mult, încât nici nu contează dacă e dulce sau amăruie, albă sau neagră, mică sau mare, simplă sau cu alune. Te gândeşti la ea tot timpul, adormi cu gândul la ea şi te trezeşti şi noaptea poftind la ciocolată. Abia aştepţi următoarea dată când vei savura fiecare bucăţică, fiecare firimitură, când te vei linge pe degete şi vei spune „Atât? Mai vreau!” Ştii că nu-ţi face bine, că ai putea să te îmbolnăveşti, să te îngraşi, să-ţi strici dinţii sau să faci diabet. Dar nu contează. Fericirea de moment e tot ce cauţi. Cine gândeşte în perspectivă? Ei, ai prins ideea?

Bun, acum închipuie-ţi că cineva are toată ciocolata asta la care visezi. Că are o fabrică întreagă, de toate felurile. Că acolo simţi că este concentrată toată fericirea ta. Că ai da orice să fii acolo. Te simţi un pic ca Willy Wonka, nu-i aşa? Ei, tot ca el, mergi şi tu în vizită la fabrica asta. Guşti din toate soiurile. Ajungi să le cunoşti, să le deosebeşti, să ştii când şi la ce se potriveşte, ce mai, un adevărat expert. Proprietarul fabricii te priveşte, te admiră, se bucură de bucuria ta. Ba chiar ajunge să-i placă şi lui să fie darnic şi încearcă să rafineze tipurile de ciocolată, să o facă mai fină, mai gustoasă, mai aleasă, mai elegantă, mai deosebită, pentru tine. It’s a win-win situation. Mă urmăreşti până aici?

Aşa! Clar ai o dependenţă! Şi ca orice dependenţă, nu poate să ducă la ceva bun. În plus, ciocolata se răreşte, se împuţinează, îi scade calitatea, până ţi se face rău de la ea, atât de rău încât nu mai vrei să auzi de ciocolată niciodată. Ni-cio-da-tă! Auzi? Şi o vreme încerci să o înlocuieşti cu altceva. Cauţi surogate. Băuturi? Nu poţi s-o ţii la infinit aşa. Fructe? Sunt sănătoase, dar plictisitoare. De seminţe nici nu te-ai atinge, sunt de prost gust. Orice ai face, îţi lipseşte energia aia extraordinară pe care ţi-o dădea ciocolata. Ţi-e dor de gustul bun şi de senzaţia de dulce şi satisfacţie, de sentimentul ăla familiar, de … Dar ţi-ai promis că nu, niciodată!

Până într-o zi când, ca orice dependent, spui: e ok, a trecut destul timp, acum sunt în siguranţă, pot doar să mă uit sau chiar să gust puţin. Doar puţin, pot să mă opresc oricând. Înainte să-ţi dai seama, ai mâncat un pachet întreg şi mai vrei. Abia ai dat de gust din nou. Te copleşesc o grămadă de senzaţii pe care le credeai uitate. Te gândeşti că, de fapt, între tine şi ciocolată e o legătură indisolubilă pe care nici timpul, nici alte piedici nu o pot distruge. Îţi spui orice, dar nu contează, pentru că oricum nu te mai asculţi nici tu şi vrei să uiţi din nou şi de sănătate, şi de precauţie, şi de trecut, şi de viitor şi nu vrei decât să simţi din nou adrenalina, vibraţiile, fericirea! Da! Da! Da! Aaaaahhh!

…Pauză de efect…

Şi iarăşi vid. Nu degeaba există vorba aia că esenţele tari vin în doze mici. Dar tu eşti un dependent. Nu poţi să supravieţuieşti aşa, cu doze mici. Sau ai putea doar să supravieţuieşti, dar nu vrei. Tu vrei totul! Zi de zi. Nelimitat. Necenzurat. Nu vrei să te strecori în fabrică pe uşa din spate, când nu te vede nimeni, nu vrei să mai păstrezi slăbiciunea asta bolnăvicioasă ca pe micul tău secret, nu vrei să te mai prefaci. Şi atunci…

Fii atent: închipuie-ţi că atunci nu mai vrei ciocolată! Pur şi simplu. Ţi s-a luat! Că nu degeaba zice şi la televizor că excesul de alcool, zahăr şi grăsimi dăunează grav sănătăţii. Da, asta e. Scurt pe doi: renunţi. Ai dreptate, nu e uşor, nu e uşor deloc. Dar ai experienţă acum. Ai mai învăţat şi tu una alta între timp. Nu mai eşti chiar ca la început. Şi apoi, când ţi se mai face totuşi poftă, ia o murătură şi-ţi trece!

(Sursa foto: www.photoforum.ru)

Nu

Stai ! Nu te apropia !
Nu încerca să mă seduci !
Nu mă privi aşa !
Nu-mi spune vorbe dulci!
Rămâi tăcut în lumea ta
Şi lasă-mă să te privesc
Bând coniacul şi-o cafea
Şi fumul să îl urmăresc
În rotocoale cum se înalţă
Doar să se risipească apoi
La fel ca noi, în altă viaţă,
Şi, de ce nu, la fel ca voi.
Nu-mi spune că ţi-e dor de mine
Nu-mi aminti ce bine a fost
Nu tremura şi te abţine
Să-mi spui cuvinte fără rost.
Cu aerul ăsta vinovat
De victimă, de ne-nţeles,
M-ai mai convins şi altădat’
Dar astăzi gata, am ales.
Nu vreau să-ţi cad în plasă iar
Am plâns destul şi mi-a ajuns
De pot să uit, eu n-am habar
Dar o să caut un răspuns.
Te las, mă duc, nu mă conduce,
Căci despărţirea-r fi mai grea.
Rămâi şi bea, e ca o cruce
Pe care-o porţi, dar e a ta.

De doua ori

Pot să citesc de două ori aceeaşi carte
Sau să văd de două ori acelaşi film,
Ba chiar să râd şi-a doua oară
la un banc, cu aceeaşi poftă.
Pot să fiu rănită de două ori
de acelaşi bărbat
şi tot de două ori să-l iert.
Mi se întâmplă să zic de două ori
aceleaşi poveşti dacă îmi plac
sau uit că le-am mai spus cândva,
Să fac cunoştinţă de două ori
cu cineva care să-mi amintească apoi,
zâmbind: Dar noi ne ştim…
Sunt multe lucruri pe care pot
sau mă încăpăţânez să le fac
de două ori sau de mai multe.
Numai pe tine nu pot
să te privesc în ochi
şi-a doua oară
fără să-mi tremure genunchii.

Dihotomii

Ceea ce sunt şi ceea ce nu sunt
nu pot să stea alături, liniştite,
ca două coperte ale aceleiaşi cărţi
sau ca două feţe ale aceluiaşi disc.

Ceea ce simt şi ceea ce nu simt
nu pot să se confunde,
oricât aş încerca eu să mă conving
sau să mă mint, ele au logica lor ilogică.

Ceea ce ştiu şi ceea ce nu ştiu
se caută în van una pe alta, să se completeze,
dar ceva rămâne întotdeauna pe dinafară,
ca un semn de întrebare.

Ceea ce vreau şi ceea ce nu vreau
sunt tu şi eu… sau eu şi tu
o antinomie la fel de puternică
precum simbioza dintre noi.