Din cuprins:
Sorry, you are not allowed to register by yourself on this site!
You must either be invited by one of our team member or request an invitation by email at info {at} yoursite {dot} com.
Note: If you are the admin and want to display the register form here, log in to your dashboard, and go to Settings > General and click "Anyone can register".
Articole scrise de Daniela Voica
… Et je dessinais dans mes cahiers
Les sentiers secrets …
Atatea jurnale, atatea caiete de memorii, atatea vieti traite si inca pe atatea inchipuite…
Les sentiers secrets… Le-am aruncat in vant si in lume, prinse intre coperti care se deschid numai prin vointa mea magica, incatusate sa ramana doar atat, oglinda trailor mele, sa mi se supuna in trup si suflet, sa imi asculte ruga cand le chem sa ma ajute sa vars lacrimi amare, sa pazeasca pe vecie bucatele din trecutul meu si sa nu poata niciodata schimba ce a fost deja scris. Coperti din piele, rosu caramiziu, un micut desen iesit in relief … micul obiect sta sa planga. E atat de incarcat de suferinta si ganduri negre, tristete si indoiala, incat uneori ma intreb cum de mai pastreaza rosul acela sclipitor. Daca as putea sa il storc de cuvinte ar curge rauri de cerneala neagra si tipete de neputinta ar surzi intregul meu univers. Dar nu le aud decat eu, toti ma privesc mirati de ce ochii mei caprui privesc atat de trist, de ce ii inchid usor si zbor departe de realitate, de ce mainile imi tremura cand incerc sa il inchid, de ce atata drama umana pentru un simplu caiet rosu ….
Romana mi-a scris frumos, cu litere arhaice, copilaria, engleza mi-a adus libertatea si m-a insotit in tacere pana acum, cu o privire de repros, dar fara a ma judeca vreodata, iar franceza … atat de senzuala limba a cuvintelor pariziene, imi va fi calauza cea mai de pret, o mare parte din viata … nimic nu ma va opri insa, ca, intr-o zi, sa o tradez miseleste, sa incredintez mes sentiers secrets, unei alteia …. Vivre ma vie comme un gitan / Gagner ma vie de l’air du temps / Avoir la liberté pour drapeau / « Sans foi ni loi » pour credo…
Am umplut golul cu fumul a mii de tigari. Am preferat sa ratacesc in ceata care ma invaluia usor si imi amortea simturile, ochii nu mai vedeau bine, mintea imi juca veste, respiratia se oprea pentru cateva secunde si o ameteala bolnavicioasa imi amortea toata fiinta. Am inghitit cuvinte sau am mimat tacerea aprizandu-mi tremurator sau parsiv o noua tigara, de la slims la una normala, de la cele mai tari pana la cele care nu imi inspirau nimic, fara discriminare sau preferinte desarte, fara sa ma gandesc prea mult la ce aleg si de ce. Mi-am cautat fericirea si linistea intre mucurile ramase in scrumiera mare de lemn, mereu prea incapatoare pentru pachetele de tigari care se terminau prea repede, si care usor au inceput sa imi populeze garsoniera, pana atunci nepatata de mirosul intepator si dulceag al fumului de tigara.
Am adoptat un viciu care sa imi dadea impresia ca totul e bine, ca merge si asa, ca nu e nevoie de prea multe cuvinte, prea multa atentie, prea multa senzatie ca sa fii satisfacut. Doar un foc, o tigara, un fum, un ultim fum…
Si acum ce ?! Acum ce… Deschid ochii, respir adanc aerul curat, proaspat si rece al diminetii, simt din nou gustul lucrurilor, dulce, amar, sarat, acru, de care imi era asa dor, zambesc usor din coltul gurii privind pe geamul bucatariei, doar pentru placerea de a privi lumea in miscare sau in repaos, imi dezmortesc fiinta si… si imi aprind prima tigara pe ziua aceea.
Ce ne este oare rezervat? Am senzatia ca la fel ca pantofii in sezonul reducerilor, iubirile sunt furate din fata ochilor, de pe raft. Culmea, de aceasi persoana. Oare e atat de nesatula incat sa nu o multumeasca una dintre aceste doua obiecte, pantofii sau barbatii? Se pare ca nu. Se hraneste cu prostul gust si multimile de gandaci ce roiesc in jurul ei. Si totusi acest bondar ratacit printre trantori si gandaci, a tras la ea ca la miere. Culmea s-a indragostit de parfumul ei imbietor, de dulcele negretos, de galbuiul ametitor, fara sa–si dea insa seama ca licoarea miraculoasa ii va incatusa aripile si vointa, ii va intuneca mintea si apoi il va face sa-si doreasca propria moarte pentru a scapa de chinul miresmei imbatoare ce acum ii incetoseaza mintea si ii frange libertatea.
Ii frange sansa unui nou inceput alaturi de o albinuta usor naiva, dar care e din neamul lui, nu e din alt soi, sau mai rau din alta categorie a lumii naturale. Ea nu ar vrea sa profite de el, desi toate celalalte surate ii prohovaduiesc sa il foloseaca… in fine… pentru una… pentru alta. Ea vrea sa il iubeasca asa cum nu a fost el niciodata iubit, o iubire nesufocanta, fara miresme si fara culoare, fara incatusari si valuri peste ochii minti. Ea vrea sa il readuca la viata, sa invete ce el deja a trait si apoi sa ii arate ca si o albinuta naiva stie sa ii aduca prospetimea unei dimineti inrourate, aerul rece si usor dulce al diminetilor de vara.
E sfarsitul lui ianuarie si micuta albinuta spera ca iarna grea sa termine borcanul de miere deja statuta, si razele soarelui de primavara sa usuce aripile incatusate ale bondarului, pentru ca el apoi sa zboare liber spre un alt univers, spre o alta iubire, poate din nou una galbuie si inmiresmata sau catre ea, micutza albinuta naiva. Dar daca el nu o va gasi, ea nu se va supara , pentru ca micutzei albinute destinul anului de cristal i-a rezervat iubiri nestatute si bondari cu ochi albastri de azur, cu gesturi galante de mari curtezani, sau cu zambete ce ar face pana si un bujor sa roseasca.
