Albastrul fraged şi dulce al podelei din sala vastă şi luminoasă de dans cu ferestre largi pare că se topeşte în amiaza galbenă, amorţită de soarele ce plezneşte de foc pe orizontul verde…
✽
Aştept cu picioarele amorţite de la atâtea ore albe, umede, scurse nebune pe lângă trupul meu înţepenit pe un scaun moale, negru, fără [...]
Şanţ de aur şi de vis,
O potecă sub un cer,
Roi de unghii colorate,
Patimă în compromis.
Ochi pe parcuri de metal,
Fuste largi, maro, nebune;
Zimţi în gheaţă dulce-roş,
Toc, covoare verde-pal.
Aiureli şi bâzâituri,
Râsete de prin coteţe,
Val de spumă galben, moale,
Trupuri goale-n aşternuturi.
Zi de ieri şi de nimic,
Cap de pajură din fier,
Brad alunecând pe-o undă,
Lume proastă, un pupic…
Plasă verde în [...]
De ce să cred în ochi de lapte negru
Dacă amarul lor e greu?
Şi dacă ape mă ridică
O să mă sparg
şi o să gem
din piele pori de vată…
din gură dinţi de leu?
De ce să tai tu toată pacea
Cu coasa ta neşlefuită?
Şi într-un strigăt de durere
să cadă toată marea
cea de miere
în colţul gurii negre, triste
a lămpii fade [...]
…o uşă şi doi copii alergând în râsetul negru al nopţii, un mormânt cu trei lacăte de flori mov, cinci anotimpuri şi cinci fulgi albaştri de ploaie, nouă porţi în faţa gurii largi de orizont din capătul celei de-a zecea mări de soare, şase lumini verzi pe geamul de la etajul patru al blocului de [...]
Te-ai încuiat în ochiul meu
şi-ai plâns o clipă! Şi cerul s-a înlăcrimat orange
gri, verde, albăstrui.
A fulgerat!
Petale roz s-au desprins din fructul soarelui
şi-au luminat
tot câmpul de rouă, de ceară
Din pieptul tău.
M-am aruncat în ochiul tău
şi-am râs durere! Şi fructul lunii
s-a pătat mov, negru, indigo…
Buze de plăcere
au vărsat petale negre-gri, uscate
în fumul alb din încăpere.
Şi ochi-mi s-au [...]
Patru degete înoadă zece feţe
şi-un ţambal
într-o patură de piatră
peste-un aer fad, amar…
Chicoteli prin frunzărişuri
Ceartă fire lungi de păr.
Se-mplineşte-un an aiurea
de la roşul adevăr…
Cad din cer două antene
într-o oază de paiete.
Peste globuri, fire albe,
mişcă strâmb feţe cochete.
Nu mai scriu nimic pe foaie,
Mă dor degetele de râs.
Gura cască pori de sticlă,
Ochii morţi dilată plâns.
(Foto: sursa)
Te-am omorât ieri, la apusul lunii
într-o coajă cu abajururi mov.
Îmi plănuisem de o vreme să-ţi strâng
în palme o ureche,
să-ţi scriu în vârful limbii o pecete,
să rod uimit de-atâta sete
tot corpul şi suflarea ta de-alcov.
Da! Am luat cuţitul din verandă,
l-am îmbibat în adevăr.
Te-am prins! Eşti goală de ruşine,
îţi zgârii ochii cu-ngrozire.
Sunt gri, sunt mov şi plini
de [...]
Unghiile mi s-au rupt de perete.
Am ţipat…
M-am auzit spunând
“Am greşit…”
De ce? Cum? Unde? Când…?
Tot trupul meu era mânjit
Supt…
Rupt…
Întrerupt,
Îmi era ceasul liniştii.
Scuipam în lături, urlam,
Plângeam!
Mă vedeam cum mă pierd,
Cum mă ascund, cum înghit
Din apa mizeriei lingurile răului…
Închid ochii! Şi mă văd în oglindă
Nu mai e nimeni acolo…
Doar peretele de care mi-am rupt unghiile!
(foto)
O vedeam în fiecare dimineaţă când traversa zebra îngrozitoarei intersecţii din centrul oraşului, puţin grăbită, dar întotdeauna la fel de frumoasă şi aranjată, ţinând în mână o geantă mică neagră. De fiecare dată, aşa cum o mai zărisem şi prin magazine, prin alimentări sau colţuri de stradă, purta părul negru pe spate, drept, uşor răvăşit [...]
