Din cuprins:
Astazi nu ne vedem la Recitiri
Sorry, you are not allowed to register by yourself on this site!
You must either be invited by one of our team member or request an invitation by email at info {at} yoursite {dot} com.
Note: If you are the admin and want to display the register form here, log in to your dashboard, and go to Settings > General and click "Anyone can register".
Articole scrise de
Infernul sunt ceilalţi, spunea Sartre. Nu. Infernul sunt eu.
“Înainte de a citi alte capitole din “!NFERNUL”, am parcurs secţiunea „!NTERZIS”. Scenele erau atât de abrupte, de transparente şi de neiertătoare, încât m-am întrebat ce editor va îndrăzni să publice, chiar şi astăzi, când totul este permis, o asemenea carte. Ulterior însă, după experienţa de lectură din „!NTERZIS”, celelalte pagini ale „!NFERNULUI” mi s-a părut că descriu mai degrabă Purgatoriul, decât locul din care blestemaţii îşi strigă negrele lor poveşti. Nu, viziunile nu sunt mai puţin sumbre, doar că, treptat, în fiinţa mea cititoare a survenit un fenomen de acomodare cu grozăvia lor.
„!NFERNUL” nu e pură ficţiune: el prelungeşte în imaginar întâmplări reale, cel mai adesea şocante şi abominabile, petrecute în locuri şi timpuri diferite. „O poezie neagră, o poezie dură, o poezie de granit” le leagă şi le survolează, oferindu-le consistenţă şi justificare literară.” – Ioan Es. Pop
Cam asta spune Ioan Es Pop pe coperta 4 a romanului !NFERNUL, a doua carte sub semnătura Leonard Ancuţa, care va apărea pe 25 octombrie la Editura Tracus Arte. !NFERNUL este în schimb primul purtător al siglei ULYSSE, noua colecţie de proză a editurii, coordonată de Cosmin Perţa.
Voi reveni cu detalii despre lansare, care va avea loc pe 5 noiembrie, în Fire Club din Bucureşti.
un roi imens de corbi înfășura aerul pe aripi, mă lăsa fără suflare. știu,
ai fi împărțit ultima bulă de aer cu mine dar nu puteai deschide gura,
simțeam cum într-un fel anume, din spatele ochilor închiși, mă priveai și-mi mîngîiai pieptul cu gîndul.
îmi întindeam brațele și te strîngeam aproape, într-o pătură caldă ce tremura la fiecare pas nesigur.
nu știam ce să fac, să te spun mamei că iar dormi, deși nu-ți simțeam pe buze vin oțetit uitat prin butoaie,
sau să te ascund, un trofeu numai al meu, de care nu va ști nimeni.
am rămas să dorm cu tine, să te încălzesc din teamă că pleci dacă ți se face frig
și toate nopțile nu mi par suficiente pentru asta.
vroiam să-ți cînt, dar nu m-ai învățat nici un cîntec, așa am fredonat în sinea mea, pentru amîndoi,
the luxury of tears
și am făcut schimb de haine.
îmi pare bine c-ai murit tată, așa nu vei ști cît de tare am izbit chipul tău de pereți
sperînd să apară icoane.
mîine voi merge în mijlocul orașului cu poza ta în piept,
voi urî oamenii pentru tine și fiecare trecător va rupe o bucată din mine
ca dintr-un afiș de concert cu christian death.
nu știu dacă trebuie să-mi pese de tine, în fiecare an se sinucid un milion de oameni
și asta mă face să mă gîndesc la carnea în care mă reflect, la ce naște din ea
o oglindă cu două fețe cîntărind 84 de kilograme pe care sistemul meu nervos o împarte în
tot atîtea kilograme de cioburi mărunte
la fiecare 40 de secunde mai moare unul și mi se înnegrește cîte o bucată de piele
la fel ca partea din spate a peliculei de argint
nu știu dacă voi putea face o singură față jocului, să arăt cîte un zîmbet oricui privește în mine
sau trebuie să mă prezint cel ce sînt, în costum alb de cocaină
izbindu-mă de pereții vătuiți căutînd locul în care sună a gol
pentru a mă așeza în genunchi în fața lui, rîzînd de parcă ar fi cea mai tare rugăciune
și totuși îmi doresc ochii tăi, ultimul lucru care se privește în mine
așa simplu, ca într-o iubire benignă care trece cu supradoză
Pantomima speciala – transmisie radiofonica
Tune in
Piiiiiiiiing. Emisiune stereofonică. Aşezaţi-vă comod în faţa receptoarelor. Mişcaţi butonul balans până sunetul se aude în centru. Vă rugăm să urmăriţi semnalul sonor şi să verificaţi fiecare difuzor. Mai întâi veţi auzi semnalul în difuzorul din dreapta. Piiiioooooiiiig. Acum în difuzorul din stânga. Piiiioooooiiiig. Stingeţi aparatul radio. În continuare semnalul se va auzi doar în mintea dumneavoastră.
The Speaker of the Dead – Voice over
Acesta este un spectacol de pantomimă. Marele poet Bucinski, aflat în turneu mondial, se află chiar acum în oraşul nostru. El va interpreta câteva dintre faimoasele sale creaţii pe scena operei improvizate în centrul oraşului, căreia oamenii îi spun arena cu lei.
Posibilităţile reduse ale Consiliului Local ne obligă la o transmisie audio a spectacolului de umbre şi lumină. Apreciem înţelegerea membrilor comunităţii şi garantam că vom face acest spectacol suficient de interesant încât componenta sa vizuală să nu mai conteze atât de mult. De asemenea vă rugăm să nu uitaţi că ne aflăm în plină campanie electorală şi mitingurile organizate ale partidelor se desfăşoară concomitent cu spectacolul Marelui Poet Bucinski, în aceeaşi Arenă cu Lei. Pentru persoanele mai puţin familiarizate cu mersul lucrurilor din urbea noastră, precum şi pentru persoanele aflate în stare de ebrietate, vă reamintim că Arena cu Lei este ameninţată cu retrocedarea, prin insistenţele fracturii neofasciste ale bisericii Sf. Steilman, care susţine că atunci când dumnezeu a creat lumea a conceput acest lăcaş natural special pentru credincioşii acestei ramuri creştino-fasciste.
Vă reamintim că Arena cu Lei este un amfiteatru aproape natural, creat în punctul zero al urbei de către o companie de construcţii care a săpat fundaţia unei clădiri, urmând să ridice o construcţie care să dea un nume localităţii noastre. Întrucât realizatorii proiectului s-au retras din cauza crizei, urbea noastră a rămas şi fără clădire şi fără nume şi fără fondurile băneşti ale Consiliului Local. Vinovaţii au fost pierduţi în mai puţin de jumătate de an şi au fost declaraţi nuli. Ne-a rămas în schimb Arena cu Lei, mândria oraşului, spaţiu în care tineretul local şi din împrejurimi se adună pentru diferite manifestări cu tentă mai mult sau mai puţin culturală – sărbătoarea ierbii şi salviei, care se desfăşoară săptămânal, sub patronajul Înalt Prea Sfinţiei Sale Mr. Gandja Loca Loca, balul bobocilor în viaţa sexuală, prin iniţiativa organizaţiei Make Sex Not Love. Love Brings Nothing., precum şi festivalul de muzică clasică The Sheet of Joy, organizat în cinstea celor doi mari poeţi ascultători de muzică de acest gen, Ch.B. şi prietenul său J&B. Astăzi avem onoarea să-l avem între noi, şi ne va încânta direct din arenă, pe cel mai mare poet în viaţă, venit în oraşul nostru să ne dovedească adevărul poeziei lui. Doamnelor şi domnilor, va invităm la show – urmează marele Bucinski!
totul e ca o chiuvetă uriașă
în care ne scurgem noi și cîteva sunete
probabil o echipă de muncitori goi
care lovesc o țeavă lungă de lumină oțelită
în monitor
ascultăm totul ca pe-o povață
durerea intră în piept împreună cu zgomotul
durerea rămîne
suntem noi doi goi pe podea cu garourile atîrnînd
ca niște vene prea lungi
monstruoase
punem schulze și ne lăsăm inundați
e prima dată cînd o facem așa
și mi-e teamă
am un sentiment de claustrofonie
sau de ceva care mă privește
în ceafă
de urlet sau de bară de metal înfiptă
în piept
ești mică te cuprind cu mîinile și aproape că-mi simt
degetele pe omoplați
sînt singur în îmbrățișare
unic locuitor al statelor unite ale sîngelui
deocamdată
respir aerul
parcă ar fi plin de solzi desprinși de pe aripi de fluture
un aer colorat ca o pictură abstractă
o hologramă sau un fractal de player
îmi vine să-mi înfig un cuțit în stomac
să ajung la tine
lumina se răcește
ninge întunecat
frigul mă caută parcă-s un tîlhar
ascuns într-o biserică uriașă de piatră
cu geamurile sparte cu turle galbene
ca jumătățile de lămîie
apoi dintr-o dată explodezi în mine
un atentat minuțios pregătit
o bombă care stă să explodeze încă din mama
o furie care aleargă prin mine
și îmi prăjește tot ce are pereți
artere intestine inima locul meu de singurătate
în care uneori mă gîndesc și la tine
sînt tunelul groazei ești în sîngele meu
te năpustești ca o nebună
dar după cîteva clipe
te simt din nou
firavă și mică și ți-e frică ți-e frică
să nu îți pierzi o mînă
sau o jumătate de față
stai liniștită cît îți fac injecția
îți spun că-i un dispozitiv USB plus conexiuni gazdă / Unde Suntem Beți
de fericire și ne prăbușim în sîngele meu roșu Ferrari / United States of Blood
și gonim cu pedala apăsată la maxim
dincolo de parapeți
dincolo de corpuri
de oase de mame și frați
acesta e zborul
fluturii neputincioși care nu pot să ne susțină
viața sau moartea atîta risipă de posibilități
așa ne vor găsi
întinși talpă în talpă
unul în prelungirea celuilalt în cea mai nebună cursă
și linia continuă de pe monitor trecînd prin amîndoi
aceasta e dragostea
un tub de seringă îmi golește conținutul în tine
facem schimb de seringi
cum am face schimb de inimi
- ai putea să mă pupi în vîrf, îi zic eu, apoi îmi mai torn un pahar.
- ești un porc libidinos lovit de streche, zice, abia abținîndu-se din plîns. ești un monstru!
- aș putea avea 30 de minute de orgasm, la fel ca cel mai porc dintre porci. dacă m-ai lăsa în pace și ți-ai vedea de ale tale.
- na, să fii satisfăcut, țipă ea, congestionîndu-se la față în timp ce apucă sticla și o aruncă spre mine.
m-am ferit, și m-am dezechilibrat, alunecînd pe podea. țigara mi s-a stins pe linoleum, lăsînd o urmă neagră, o gaură prin care m-aș fi strecurat cu plăcere numai ca să-mi continui beția în altă parte. am izbucnit în rîs, conștient de faptul că nu mai aveam ce bea și nici bani să-mi iau. priveam pata și-mi dădeam seama că nu-mi folosește la nimic. am schimbat cadrul.
femeia era îmbrăcată într-o rochie mov, purta cizme verzi deși era deja mai și avea atîrnate de gît multe chestii nefolositoare. o singură piatră suficient de grea, îi lipsea. machiajul i se scurgea pe față, la fel cum mizeria și ploaia o făceau pe geam. o fereastră pe care o deschisesem de mai multe ori, dar de mult nu mai simțeam prospețimea aia ca atunci cînd ne-am văzut prima oară. acum aș fi spart-o, așa ca un copil care se răzbună pe un vecin care i-a tăiat mingea fiindcă se juca în timpul orelor de odihnă.
- nu mai e nimic de băut, am spus cu o voce joasă. un fel de concluzie seacă, în loc de nu mai e nimic de făcut.
- doar la băut îți stă mintea. la mine, la mine nu te gîndești? mi-am irosit tinerețea cu tine. am pierdut cei mai frumoși ani. am 30 acum, s-a dus dracu tot. și frumusețea și serviciul și zilele bune. m-ai nenorocit și nu ai nimic de spus. nici măcar că-ți pare rău.
și-a scos trusa de machiaj și a încercat să-și refacă înfățișarea. mîinile îi tremurau puternic, respirația era întretăiată. sughițurile și plînsul nu dispăruseră, îi stăteau în gît, ca mîrîitul unui cîine întărîtat. avea părul răvășit și colțurile gurii căzute. sînii albi, ieșiți pe jumătate din decolteu, îi erau străbătuți de rîuri vineții. probabil avea tensiunea crescută, sau îi era frig, însă mă holbam la sînii aia și încă mai simțeam o umbră de interes.
probabil că aș putea să beau cîte o bere pentru fiecare film pe care nu l-am văzut. oricum nu mă interesează filmele. mai bine spus, nu mă mai interesează. multe căcaturi făcute cu actori, de parcă n-ar fi suficiente căcaturile din realitate. dar nu asta e problema, ci faptul că puștoaica îmi vorbea despre ele de parcă ar fi jucat în toate. eu mă uitam la bucile ei și-mi închipuiam doar o dublă, trasă rapid în baie, buget de austeritate.
- zicică n-ai văzut nopțile cabiriei?
- nu le țin minte nici pe-ale mele. știu că era la un cinematograf, cînd eram copil. aveam bani fix de un bilet, îmi plăcea o nimfă de 11 ani din blocul vecin. îmi promisese că-mi arată veverița și eu nu știam cum să mai fac rost de bani pentru încă un bilet. mă gîndeam că întunericul din sală și proiecția în sine ne vor adăposti și voi avea pentru prima oară ocazia să o ating pe Nelly acolo unde toți băieții din cartier se lăudaseră că puseseră mîna.
- oo, eștiun pervers. un broscoi aldracului de pervers. maia-mi o bere și dă-i mai departe. mă interesează.
am privit-o o secundă în ochi. un pictor cubist ar fi făcut-o să semene nițel cu o starletă porno. așa arăta doar ca dansatoare lefteră, fără șarpe, fără viitor, fără o moarte comodă. n-aveam altceva în cap decît să-i sîsîi la ureche “înghite-o, tîrfă, bag-o pe babana la coteț!” și să mă car dracului din bar. mă aștepta o viață ușoară afară, și eu îmi pierdeam vremea în izul de salam și brînză de oi care plutea în aer, de parcă toată lumea gîndea, pronunța, inspira și expira salam și brînză clocită.
mai întîi se rupe himenul inimii. puțin cîte puțin
senzația de cuțit ce umple un pepene copt. un tremur care umblă pe piele
o cusătură ce se rupe.
facem schimb de păianjeni din minut în minut.
niciodată nu știm care-i el. cine-i ea.
mă spînzur de piciorul tău stîng. limba îmi iese
aproape îi văd vîrful. n-am știut niciodată
ce gust am. acum știu.
a curs tot din mine. inclusiv mama
cu sîngele ei cu tot cu dragostea ei cu tot. fericire cu fericire secundă
cu secundă s-au scurs cuiele ruginite în oase.
deja mă simt mult mai greu. sînt atît de plin
încît îmi vine să cred că am rămas însărcinat
cu tot universul.
eu sunt în tine
te traversez. dincolo reintru în mine. trecem unul prin celălalt
ca două trenuri în plină viteză. și toată lumea
scapă cu viață. e un miracol
sînt însărcinat.
gîndurile mele au împreună greutatea ta.
simt că sînt gata să explodez
în fiecare secundă. carnea crapă oasele sînt incandescente. miroase a iad
miroase a spin de trandafir.
la fiecare mîngîiere buricele degetelor pocnesc
mugurii celor mai plăcute abandonări.
cînd facem dragoste toate ferestrele din lume se sparg
și cioburile mă pătrund adînc. ajung pînă acolo unde aerul meu se preschimbă
în aerul tău. cînd facem dragoste oamenii se ascund în pămînt.
de fiecare dată ies mai tineri.
e o durere atît de frumoasă
încît aș dezgropa cadavre să le dau inima.
se schimbă culorile. un proces de năpîrlire firesc
atunci cînd ne iubim. ai ochii de culoarea copiilor nenăscuți.
privești prin pielea mea
sînt un coșgiug ori un acvariu. depinde din ce parte sînt văzut.
dragostea e un fugar pe care îl adăpostesc
peste noapte. peste fiecare noapte. peste ultima noapte.
atunci am să nasc
numai atunci cînd moartea îți va lua locul.
erau mulți la coada aia se împingeau se înghionteau
mirosea a benzinar și a măcelărie și uneori
a fier ars
transpirau toți ca o gloată de speriați parcă făcuseră toți pe ei
dintr-o dată, la semnal
cînd și cînd o pasăre imensă cu aripi negre mai lua cîte unul
să-și hrănească puii
aici e coada pentru vaccin antidragoste? am întrebat
dar nu mi-a răspuns nimeni
sute de ochi goi își ațintiseră privirea undeva în față
unde se auzeau țipete și bufnituri
împingeau cu putere în față se opinteau ca și cum ar fi tras după ei
o corabie pe uscat
se întîmpla să mai cadă cîte un dinte, nimeni nu-l ridica
avansam încet zici că săpam un tunel sau un mormînt ceva
de genul acesta
eu am copii, mai țipa unul
eu am bani urla altul, se încăierau, loveau fără milă
călcam deja peste un covor de dinți care ne mușca tălpile
și în față era un vierme verde ca varul proaspăt pe iarbă
căzut din copac, îi înțepa în inimă
genele coseau pleoapele ca o tăietură vindecată și plecau
fericiți, în liniște, unul cîte unul
dintr-o cîrciumă venea un rac cu cleștii cît macaraua și lua așa
la întîmplare
iar la intersecție stăteau văduvele cu ploșnițe, pocneau cîteva
pe buzele crăpate ale puținilor rămași apoi
coborau acolo, în mijlocul străzii, în casele lor
chiar cînd am ajuns în față, am ieșit fără frică din rînd
nu mai vroiam vaccinul, nu mai vroiam nimic
mi-aș fi dorit să mă pot întoarce dar drumul se terminase
și nu era niciunul nou
pasărea se rotea amenințătoare, viermele își etala sclipitoare, acele,
și în mine o coropișniță de bălegar săpa tot mai multe galerii
iar aerul, aerul era atît de greu în mine, mă lipea, mă izbea
de pămînt
și am privit în tină ca într-o oglindă și m-am văzut
în toate iubirile lumii, o cană legată cu lanț de toate izvoarele,
am simțit în inimă dinții mamei, căzuți în altă parte
se pierdeau mulți și acolo, poate mai mulți. știam că noaptea
umezește pielea-nsetată și cîteodată poți să plîngi pînă dinții
prind rădăcină
alteori rămîi așa, lovindu-te trist cu pumnul în piept, ca un puls
fiindcă ți-a murit inima
mai ții minte cînd m-am îmbătat întîia oară
nu m-ai primit în casă am dormit la ușă
pe preș în propria vomă afară era soare încă
în mine răsăreau stele un întreg
univers se rotea și mă prăbușeam în el
cînd îmi cumpărai țigări ca să nu ies din casă
numai să învăț să pot pleca în lume
în viață și apoi banii pe care mi-i trimiteai lunar
nu mi-am cumpărat mîncare și nici cărți
am vrut din nou stelele mamă
mîndru ca un luceafăr mi-am luat noi granițe
foarte îndepărtate nu-mi ajungeau toate păcatele lumii
pînă acolo trăgeam puternic țineam în piept
cît mai adînc eram fericit pielea îmi lumina
pe întuneric eram plin ca un cabaret
oasele-mi erau tuburi de neon
roiuri de muște bete vuiau împrejur și în sînge
aveam bine lustruite metastazele umanității
era bine mîncam miere cu lingura și ardeam
fericit ca un eretic spunînd
și totuși se mișcă iar soarele se învîrtea
în jurul meu era mult prea bine și pentru asta
am să te distrug mamă
fiindcă te ții tare nu ai ochii înghețați de durere
și ai învățat să-mi faci singură injecțiile
lichid cleios pe ceafă + senzația că din toate fîntînile arteziene
sînt aruncate jeturi lungi de urină,
cerul nefiresc, alb translucid, un fel de zer îndoit cu lapte
eu în mijlocul lumii, un sfîrc pe o smochină străvezie.
aerul dens – moale cînd îl atinge, se retrage pudic din calea ei,
și voalul de frică i se răsfiră în urmă, de parcă mi s-ar fi agățat
în ciulinele din piept.
o mătase invizibilă învelește mumii fără conștiință, siluete pierdute pe străzi
un stop cadru în care nimic. nimic. nimic.
nu are nume.
un joc al deformărilor -
fîntîni cu miros de mort, abur de creier cu tămîie –
căldură de biserici în flăcări.
un test de fidelitate, limfe amestecate și din nou acea urină
pregnantă, izbind ca un ciocan într-un munte de amoniac.
greață și dorința de te elibera prin vomă
senzația că nu poți să verși decît praf. cenușă sau praf.
realitatea alunecă prin oase, fracturi într-o simfonie cu manuscrisul pierdut
fluierată anonim în tremurul geamurilor umflate.
un cutremur în mine
și tot interiorul meu se topește, prea plin – nu se poate abține
dorința nebună de a ieși.
urina mea biciuită, satisfacția de a se uni cu urina lumii și,
imediat, un rece intens pe spate
urmat de senzația fantomatică a unei false ierni,
cînd totul e alb în jur, zidurile, copacii, praful, chiar și umbrele
sînt imaculate… o lume ca un halat de spital
din care a fugit viața.
cam asta s-a întîmplat atunci,
ea decupînd cu mîinile o ușă către o altă realitate,
probabil iluzia unui măr care ascunde
mai bine decît orice dragoste.
eu, cu o cutie în brațe, în care se află o bucată întreagă de univers
acoperit cu zăpezi de bumbac,
și o singură pată roz.
+ concluzia că un test de sarcină nu este
măsura dragostei.
