Din cuprins:
Sorry, you are not allowed to register by yourself on this site!
You must either be invited by one of our team member or request an invitation by email at info {at} yoursite {dot} com.
Note: If you are the admin and want to display the register form here, log in to your dashboard, and go to Settings > General and click "Anyone can register".
Articole scrise de Andrei Pavel
Mă arde neaua ta, cu fulgi de jar
când şoapte mă aşteaptă, dar viclene,
din pânda ta. Şi se aşterne iar,
sărutul tău pe gura mea, alene.
M-am aplecat să-ţi rup o creangã de lumină,
un simplu joc ce-a însemnat cândva,
un joc nevinovat care suspină.
Azi e păcat înscris în coapsa ta.
Acum, vânez tăcerea ta ca să ascult
cum freamătă coroana frunţii tale
şi mă aşez ca frunza pe pământ,
lăsându-mi fruntea la tine pe picioare.
Toamnă grea, îngroapă-te în mine,
sper să m-asculţi căci şi eu te ascult.
De nu-ţi va fi dor de trupul tău de dinainte
îngroapă-te în mine mai adânc.
Pe o pală de vânt cu frunze uscate
să dormi, făcând un straniu legământ
să mă cuprinzi cu gândurile toate.
Prin trupu-mi coborât-ai pe pământ.
De aş fi vânt,
prin părul tău
m-aş plimba nestingherit.
De-aş fi o frunză,
de sufletul tău nu m-aş desprinde
şi dacă aş face-o,
ar fi pentru bucuria regăsirii.
De-aş fi un zâmbet,
pe buzele tale m-aş afla tot timpul.
De aş fi ploaie,
ţi-aş mângâia obrazul
să îţi alin suferinţa.
De-aş fi o lacrimă,
aş curge cât mai lin…
să nu simţi fierbinţeala.
De-aş fi o podoabă,
m-aş lăsa purtat de frumuseţea ta.
De-aş fi o pasăre,
te-aş învăţa să zbori
să ştii ce-i libertatea.
De aş fi dragoste,
te-aş îmbrăţişa.
Doi fluturi.
Amândoi zboară
lăsând în urmă transparenţe,
împărţind aceeaşi petală.
Un fluture şi-a ars aripa pasiunii
şi se tânguie, în zbateri
de jumătate de zbor.
Celălalt se află încă sub nor,
îşi cântă recviemul.
Nici un fluture.
Din straiul gol al cerului,
acel fluture din înalt
îşi smulge singur o aripă.
Doi fluturi.
(Pentru versiunea audio accesati acest link.)
Volumul Arta decepţiei1, 2006 capitolul “Arta decepţiei”
Aflând flămând că-s seacă iască
al cui izvor l-ai căuta să-ţi nască?
Potol, belşug din carnea-mi flască
tu negăsind, să-ţi trebuiască?
Aflând flămând că eu m-am stins,
că dorul tău nu m-a atins,
când trupu-mi rămâne-va nins
tu unde ţi-ai găsi alt vis?
Aflând flămând că sunt cenuşă,
că n-am, nici lacrimi de păpuşă
când moartea-mi vine ca mănuşă,
tu cui i-ai bate-atunci în uşă?
Aflând flămând că sunt pustiu
şi că deşert în suflet ţiu,
că din nimic, nu-i nimeni viu
cine-ai fi tu, n-aş vrea să ştiu.
