track 7: (păcate)

That’s me in the corner
That’s me in the spotlight, I’m
Losing my religion (REM)

mi-am spălat păcatele
cu rufele tale
stropite de sânge

cred că plouase în dimineaţa aceea
era miercuri douăşunu aprilie

şi

înscenasem un fel de apocalipsă
tu jucai rolul Sfântului Petru

păcatele tale erau si păcatele mele
Dumnezeu era departe

vorbeai de o cădere de calciu
deplângeai recesiunea
cu citate din clasici

eu nu înţelegeam căderea ta de calciu
păcatele mele se mutaseră în storcător
era deja miercuri douăşdoi aprilie

track 3: (machiajul nu rezistă)

Smoke on the water, a fire in the sky,

smoke on the water

(Deep Purple)

mereu tresari

te sperii de reacţiile adverse ale cărnii tale

şi

pământul îţi spală mâinile tălpile

îţi curăţă roua de sub pleoape

te scapă de tot ce înseamnă alergie

machiajul acesta nu rezistă

sunt zile în care alergi dezbrăcată spre ocean

tolănită pe o bancă fumezi humus

sunt zile în care tragi prima dată din ţigară

sunt zilele în care împlineşti optişpe ani

Depresii primăvăratice

Isi strange pumnul cu unghiile
adanc infipte in carne
ca sa
nu tipe
la tine
In timp ce primavara ii trece pe sub fereastra
zambind
intr-un fel in care
te face sa te intrebi
daca e reala
sau nu
Bine iti zici
e doar o iluzie
ca ai trecut pe aici
Multumesc de vizita asta
neasteptata
E o onoare pentru mine
Sa stii

Zambeste spre tine
fara sa-si dea seama
ca te doare
mai tare decat
o palma
primita pe nedrept
Iti scuturi gheaţa dintre degetele uscate
de ce nu vii mai aproape
intrebi
privind
in sus
de unde cade lumina

…
Bine iti zici
Multumesc de vizita asta
neasteptata
E o onoare pentru mine

Sa stii…

intro

aici muzica scapă de knock-out
după opt secunde petrecute la podea

&

tot aici
poezia e din alt jim

Reteta

De cate ori simt ca nu mai rezist
Imi bag picioarele
Intr-un lighean in care
Am varsat in prealabil toate culorile in ulei.
Gust cu varfurile degetelor multicolorul
Si imi vantur gandurile printre pete.
Tu stii ce aroma dulce-uleioasa
Au ele vazute prin talpa piciorului?
(nu gandurile, culorile!)
Imi trec pensula din coada de veverita
(ea ce parere o fi avut despre asta?)
Peste varful limbii
(da, si despre coada, si despre limba mea)
Si incerc sa imi inec
Sa imi inec.
Lucrurile par mai colorate daca le vezi cu picioarele
Spune o vorba din batrani…
(sau nu era asa?)
(In fine, batranii astia spuneau multe vrute si nevrute)
(Puteau foarte bine sa zica si asta)
Iar culorile in ulei sunt numai bune pentru asa ceva.
Coada de veverita o pastrez pentru acrilice
Cu ele nu pot umple un lighean
In care sa-mi spal
Sa-mi spal.
Coada de veverita ma priveste cuminte.

Uroboros

il stii,
sarpele care isi musca coada
Rontaindu-si la nesfarsit in cerc
viitorul trecut
Treceam ieri prin piata
Si l-am vazut pe o taraba
Scos la vanzare
Pret negociabil.
Spune tu, cine nu ar vrea sa il aiba pe Uroboros?
Zicea ca se da ieftin, chiar si in rate
Ca e in garantie si ca inca mai poate circula timpurile la nesfarsit
Sau cel putin pana i se tocesc dintii
mici si ascutiti din fata
Spunea asta si isi musca demonstrativ coada.
Uite, chiar poti sa il iei de proba
acasa, si daca nu te multumeste, iti da banii inapoi
Uite, priveste-l in ochi si o sa stii ca spune adevarul
doar vezi cum tine cu dintii stransi
De trecut
Uite, atinge-i coada poate o sa ai noroc
in dragoste
Data viitoare
Cand ne intalnim

Pergament manjit cu pix

Ne-apropie chiliile de ceară
că toţi pe piatră sfărâmat-am scris.
Când ne-au gonit furtunile de seară
ne-am adunat înfriguraţi în vis.

Şi înveliţi cu sânge şi prelate vechi
Ne-am cinstit şi antrenat umorul,
că tragicul şi râsul voiajor,
mereu ne-au scos din amorţeala vremii.

Îmbujoraţi şi plini de lovituri
vom continua să ne pretindem veacul,
Că doar aşa s-a-mbrăţişat mereu
profanul crud cu sacrul.

Nostalgie

Unde a pierit dulcea lumină a paşilor tăi,
Nu ştiu nici eu
Şi nici toate mustrările din zilele goale.
Ştiu însă că doar eu,
Măsor a serilor slavă amară
Cu o parafă de jar până în suflet pătrunsă.
Sunt doar eu ca altădată;
Şi strună şi sunet şi arcuş şi alăută.
Sunt într-o lume doar a mea,
În trup şi întrupare de gânduri nerostite către tine.
În odaia noastră şi acum
Umbra ta veghează speranţa
Crescută-n închinarea sfintelor icoane,
Ce-ngână,
Ruga smerită şi ştearsă,
În care,
Şoaptele tremurânde
Adună toate o părere de descânt,
Spre o suflare nevăzută,
Care mă caută şi mă sărută.

Drumuri

Trebuie să fac nişte drumuri
în mine
mi-a spus el.
Să mă caut, să mă regăsesc.
Mi se amestecă în minte
Oamenii, locurile,
Nu mai ştiu cine unde este
Sau unde ar trebui să fie
Şi de ce.
De exemplu, îmi aduc aminte
De nişte cărări de munte
Unde mergeam împreună, de mână,
Atenţi să nu răsturnăm prea multe pietre.
Si de nişte urme pe nisip
Lăsate de paşii noştri înlănţuiţi
Dansând, râzând, plângând.
Sau de nişte vorbe grele şi priviri spăşite,
De tăceri pe un drum pustiu.
Veneam? Plecam? Pleca.
Trebuie să fac nişte drumuri
În mine.
mi-a spus el.
Ia-mă cu tine.

Poveste fara sfarsit

Eram decisă sa renovez apartamentul. Găsisem întâmplător 8.000 RON ascunşi de tatăl meu între filele unui dosar. Era un obicei de-al lui să ascundă bani şi să jure că nu are niciodată bani puşi de-o parte. Erau multe de făcut în apartament: de schimbat gresia şi faianţa, de pus parchet, de zugrăvit…
Dan avea atunci  33 de ani, era mai mic decât mine cu 6 ani, absolvent al Facultăţii de Drept şi anul II la Institutul de Teologie. Plecase din Roman de la vârsta de 15 ani, în urma unui seism puternic: tatăl său se sinucisese, iar mama se recăsătorise. Ceilalţi trei fraţi ai au rămas în Roman.
A fost o întâmplare sau destinul, nu ştiu, faptul că Dan, recomandat fiind de preotul meu duhovnic, a ajuns să renoveze apartamentul meu. După o perioadă de timp, Dan a simţit faţă de mine o atracţie şi în cele din urmă s-a îndrăgostit. Nu vroiam să cred aşa ceva, eu ştiindu-mă bolnavă, mai în vârstă decât el, cu principii şi mentalităţi sănătoase.
Dan a terminat lucrările de renovare după trei luni de zile, dar acest lucru nu însemna că-şi încheiase socotelile cu mine. Îi plătisem pentru toate eforturile făcute. Îi plătisem mai mult decât preţul pieţei de atunci, deşi el, cu gândul aiurea, m-a rugat să nu-i dau nici un ban. Cum ar fi fost posibil? Renunţase la slujba sa de pe şantier. De-a lungul vieţii lui poate că mai făcuse greşeli, dar acum era o nesăbuinţă faptul că renunţase la serviciu, ba mai mult decât atât, făcuse şi o cerere de îngheţare a anului II de facultate.
Promiţându-mi cu lacrimi pe obraz, că nu va înceta să mă iubească niciodată, s-a aşternut pe chipul lui Dan o umilinţă ce nu o puteai vedea decât în ochii unui câine alungat şi bătut de soartă. A plecat târziu la el acasă. Acasă este impropriu spus. Locuia împreună cu alţi trei colegi de şantier la un cămin de nefamilişti.
Deşi îşi dorise de atâtea ori moartea, Dan acum îşi dorea o iubită, o familie, un cămin. Dar pe mine mă dezgusta gândul unei relaţii cu un bărbat mai tânăr pentru care nu simţeam decât milă.
Dan m-a urmărit în neştire pe străzi. Apărea pe neaşteptate la serviciul meu. Apărea în staţia de autobuz. Apărea la biserica pe care o frecventam. Necazul era că eu nu mai vedeam ce era sublim în el: curajul, spiritul de sacrificiu, mila, priceperea sa de constructor. Uitasem faptul că o ajutase pe bunica mea în ultima perioadă a vieţii ei, că a dus-o în braţe, că a hrănit-o cu linguriţa ţinând-o ocrotitor de mână. Urmăririle, telefoanele repetate la orice oră din zi şi din noapte m-au uimit, vlăguindu-mă, devitalizându-mă de orice putere, de orice speranţă că s-ar mai putea schimba în bine ceva. Credeam că tot ce face el este o simplă exaltare lipsită de sens, că este un simulant sau mai degrabă un obsedat.
Când toate acţiunile lui Dan s-au amplificat, am făcut o plângere la Poliţie pentru hărţuire şi tulburarea ordinii publice. Şi uite că am fost şi a doua oară la Poliţie şi atunci am simţit că am coborât până în fundul iadului.
A mai continuat un timp aceeaşi stare de lucruri. Într-o zi mi-am adunat toată puterea din suflet şi i-am sugerat să plece în străinătate, la muncă.
A trecut de atunci aproape un an. Nu am mai ştiut nimic de Dan. Dar în răstimpul acesta tresăream la fiecare bătaie de vânt, la fiecare zgomot venit din urma paşilor mei, la fiecare umbră necunoscută.
Când m-am simţit din nou în rândul oamenilor trecuse o veşnicie peste mine.
Cu vremea, uitasem şi iertasem purtarea lui Dan, un pretendent la dragoste. La dragoste cu sila. Se poate face dragoste cu sila? Se poate, dar intrăm sub incidenţa prevederilor din codul penal.
Chiar pe data de 4 ianuarie 2008 am primit un plic roşu, parfumat din Marea Britanie.  Am tresărit când am văzut numele expeditorului pe plic. Expeditorul era Dan. Am desfăcut plicul şi am scos felicitarea. Aceasta conţinea cuvinte frumoase, cuvinte de dragoste, urări de sărbători pentru mine şi familia mea.
Aşa se face că am început anul cu gândul spre trecut, spre amintirile mele grele şi dureroase, ţinând în mâna-mi tremurândă încă o dovadă a unei iubiri neîmpărtăşite sau mai degrabă a unei obsesii ce avea să moară odată cu Dan.