În palmele mele, aştept să te-nchid
cu colţul timpului rămas fără ceas.
Cu insistenţă gem sub fiece pas
secundele în veşmântul translucid.
Dar cuvântul nebun ce mi-a mai rămas
va fi un rătăcit şuvoi de lichid,
împrăştiat într-un vegetal solid,
un simbol strident, bastard, lipsit de glas.
Mă doare legănarea despletită,
a clipelor ucise în ispită
pe sunete transfigurate, dar blând,
un cântec trist, plâns în corzi de vioară,
curgând pe trepte smucite de scară
Din pasiune, noi ne-am topit arzând.
Recomandari
Se pare c-am uitat | Cohorte absolute | S.O.M.N. | niciodată n-avem timp | Boo – Boo
Comenteaza