recitiri.ro

Autor: Theodor Barbu

Stau în cafenea cu George şi degustăm amândoi insinuările de goliciune – un picior suav şi bine bronzat, un decolteu de o nobleţe aristocratică, purtat de către o blondă cu părul scurt. Sorbim o picătură de monden, străpungând marginile scrumierei cu ţigarete fine, doi străini desăvârşiţi ce împart poveşti familiare. Mor după o gură de aer proaspăt. Din păcate plămânii mei vor trebui să se împace cu izul de nicotină arsă, căci nimeni nu pare să vrea să deschidă o fereastră blestemată. Fumul pluteşte apatic spre tavan, se furişează în fiecare colţ al camerei, mângâindu-i pereţii gri, trişti; aproape c-o sărută pe chelneriţă pe obraz atunci când ne aduce nota. “27 de lei, vă rog” rosteşte timidă, privindu-l pătrunzător pe George şi prizându-i parfumul scump cu o delicateţe forţată. Nările îi tresar, el îşi scoate MasterCard-ul şi-l glisează provocator prin P.O.S., iar ochii-i flămânzi se hrănesc cu zâmbetul ei insinuant. “Cred că e nouă pe-aici” îi spun lui George. “Nu-i rea, nu-i rea deloc”. Într-adevăr fata care tocmai a plecat avea ceva special, ceva ce ne-a atins simţurile în ciuda nenumăratelor sticle de bere pe care le-am golit în seara asta. Cu toatea astea m-am jurat să nu mă mai îndrăgostesc, indiferent de situaţie, de această dată s-ar putea foarte bine să-mi fie fatal şi nu-ndrăznesc să-mi asum acest risc. La inima ta, mi-a zis doctorul, e un privilegiu pe care nu ţi-l permiţi. Am mai lenevit pentru câteva minute în camera aceea întunecată, luminată doar de ochii chelneriţei şi entuziasmul lui George, iar apoi ne-am grăbit paşii către metrou, ştergându-ne orice expresie umană de pe chipuri. Se-ntâmplă câteodată ca propria-ţi existenţă să se metamorfozeze în ceva atât de malefic, atât de impur prin excelenţă, încât nici măcar nu îndrăzneşti a o conştientiza. Viaţa ţi se transformă în ore infinite de muncă şi somn, o maşinărie neobosită gresată cu propriul venin. “Nu te poţi opri niciodată”, îi explic lui George urmărindu-mi şirul retoric, îi spun toate astea de parcă aş fi gândit cu voce tare şi el m-ar fi auzit cât se poate de limpede. Mutra-i nedumerită îmi sugerează că n-are nici cea mai vagă idee despre ce e vorba, aşa că-l întreb:

-          Nu te-ai săturat de tot rahatul ăsta?

-          La ce anume te referi ?

-          La mizeria ce ne-nconjoară, la scurgerea păcătoasă de timp pe care o numim viaţă. Vreau să spun, nu te-ai săturat?

Şi înainte să se poată gândi la vreun răspuns zic: “Unde te vezi peste zece ani ? Ştiu că-i un clişeu, dar fă-mi pe plac puţin şi răspunde. Sau nu, lasă, ce crezi că vei face anul viitor ?

-          Viaţa fără exces e un drum lung şi plictisitor, mon cher ami. Peste un an mă văd recoltând fructele lui Dumnezeu, o să-mi fac curaj şi-o să iau o gură sănătoasă din mărul interzis doar ca să-i fac în ciudă.

-          Eşti un adevărat fiu risipitor, nu crezi?

-          Ei bine, nu suntem cu toţii? Dacă-mi permiţi analogia, oare Prometeu nu a fost un slujitor al omului?

-          Într-adevăr, nimic nu este mai adevărat.

George continuă:

-          Iar  păcatul său, nu a fost el o sfidare adusă zeilor?

-          Într-adevăr.

-          Te întreb, aşadar, unde rezidă virtutea dacă nu în păcat? Oare titanul grec nu şi-a primit pedeapsa cu vârf şi îndesat după ce-a furat flacăra sacră? Durerea nu ne-a învăţat nimic?

-          Doar prin suferinţă poţi atinge mântuirea, asta vrei să spui?

-          Nu ştiu, poate. Lupul cel mare şi rău, este el condamnat să o mănânce pe bunicuţa? Unii o vor numi soartă, alţii ficţiune. Eu unul am încetat să mai cred în basme acum mult, mult timp. Ar cam fi cazul să te trezeşti şi tu la realitate, dragă prietene.

Citeste continuarea. Pagini: 1 2 3 4

Recomandari