nu spunea nimic. ploaia se oprise și ea. nici nu-mi păsa, dacă va fi bine sau dacă se simte vinovată sau nu. era prea mult pentru mine. suportasem prea multe pentru o singură zi, pentru o singură ceartă banală. poate a 10-a din ultima lună. niște sătămîni de rahat în care nu plătisem chiria, în care-și vînduse singura bijuterie valoroasă, inelul cu diamant din prima căsătorie. într-un fel era păcat că fusese nevoie să facă asta. inelul acela ne adusese împreună, el ne legase atunci cînd la petrecerea aia îl scăpase pe jos și eu îl găsisem. era poate singura ei legătură cu viața pe care o dusese înainte de mine.
rahat de veveriță! ce-mi nevoie aș avea să-mi pese de ce-a fost? oamenii fac alegeri, nu trebuie să mă consider vinovat cu nimic. nici măcar pentru propriile mele opțiuni. eu am soarta mea, nu trebuie decît s-o suport. nu-mi plac oamenii care nu cred în nebunie. e ca și cum n-ai avea nici o opțiune. eu am una singură, cea mai simplă dintre ele. să mă duc dracu fiindcă nimeni nu-mi deschide altă ușă. și dacă tot sînt primit în vizită, mai bine să nu mă duc cu mîna goală. și nici întreg la cap, ar fi păcat.
cam așa se sfîrșesc zilele bune. sau așa încep. aveam nevoie de băutură și asta conta mult mai mult. mi-am pus pantofii pe piciorul gol, am înhățat o cămașă necălcată și am ieșit din apartament. nu aveam un șfanț, dar cerul era albastru.
m-am întors pe la 3 noaptea. eram mult prea obosit să mai port o discuție normală. toate caracterele alea penibile de la bar mă făceau să mă simt rău. îmi venea să borăsc, dar era păcat de băutură. mi-aș fi aprins o țigară dar îmi era mult prea greu să le caut. în mod normal aș fi avut chef de-o partidă, dar de data asta mă aranjasem bine. am căzut pe pat ca un mort dintr-o căruță, cînd chirigiul e beat și drumul prost.
cînd mi-am revenit, stătea și fuma. își aranjase mecla, părul îi stătea însă oribil. nu știu ce-i făcuse, îl înfoiase de parcă își băgase degetele în priză. și mai era și culoarea aia de pui stricat. avea fusta aia maro, cu crăpătură. i se vedea pulpa, încă zvîcnind a tinerețe. glezna-i era albă, probabil stătea de ceva vreme picior peste picior și sîngele-i rămăsese undeva, în obraji și în decolteu. de data asta avea sutien și o bluză care abia dacă descoperea scobitura dintre sîni. nu mai purta nimic la gît, însă avea o pereche de cercei oribili, niște toarte imense, din argint.
Citeste continuarea. Pagini: 1 2 3 4 5 6
Recomandari
Daca e luni, e Lamaie | Doua prajituri | Ce e nou? | Înstrăinat | Mana ta stanga
Comenteaza