ca băgată în priză să aruncă asupra dulapului. începu să trîntească rufele. respira greu și în șuierul acela recunoșteam o tandrețe, o emoție a dracului de fină. dar mi-era sete, n-aveam chef de tîmpenii.
- atunci cară-te naibii odată și nu mă mai freca! să-mi lași niște bani să-mi iau de băut! auzi, îi spun în momentul în care o văd preocupată să îndese niște țoale într-o geantă, fără să-mi dea atenție, lasă-mi ceva cașcaval!
- nu mai pupi nimic de la mine! nimic! s-a terminat cu atîrnatul, s-a supt cu sclavagitul! descurcă-te! de mine nu mai auzi de acum înainte! o să-mi cumpăr o rochie roșie special pentru înmormîntarea ta!
- poți să-ți iei și ferrari, nici că-mi pasă! oricum vreau să mor singur și în mizerie, să hrănesc ploșnițele și șobolanii! of, iubito, nu m-ai înțeles niciodată, am nevoie de băutură! poate par patetic, dar nu caut înțelegere de fapt. nu vreau să fiu înțeles. vreau doar să fiu acceptat, vreau numai să trăiesc printre oameni fără să fiu deranjat. fără să mi se spună aia sau ailaltă. fără să mi se reproșeze una sau alta. sînt capabil chiar de mai mult, uite, aș putea să stau cu tine în continuare, să trec peste faptul că te-ai culcat cu amărîții ăia…
- nu m-am culcat cu nici un amărît! să-ți fie clar! unul singur a fost, și am făcut-o pentru bani. pentru o amărîtă de slujbă din care să trăim amîndoi, tu cu tîmpeniile tale, eu cu ale mele. ne-a convenit, și mie și ție. nu mă mai stresa cu asta!
- și Denis? și Mișa? Cu Mișa-ți luai limba-n gură de nu-mi venea să cred!
- aia, aia chiar a fost o stupizenie. o beție care s-a sfîrșit prost. eram prea amețită să ripostez, dar nu c-ar avea importanță. rîdeai ca un fraier. n-am făcut nimic, am plecat, și asta numai pentru că după ce te-ai distrat te-au apucat damblalele și ai început să mă lovești. Mișa nici n-a pus piciorul la noi în casă!
- vrăjeli!
- pe bune, în seara aia era oricum mult prea beat.
- în seara aia…
- nu interpreta! n-ai nici un drept! nici atunci și nici altădată n-am fost cu el!
- nu e timpul pierdut!
a trebuit să-mi feresc din nou capul, de data asta capul lui Ovidius zburase spre mine, aruncat cu furie. s-a spart în două de perete, lăsînd o altă gaură prin care nu puteam să ies. nu încă. nu mai rezista. începuse un plîns cu sughițuri. se trăgea încet de păr, parcă încercînd să-l netezească. îl lipea de față, ștergîndu-și lacrimile în el. se făcuse mică, de parcă cursese toată apa din ea. era vulnerabilă ca o băutură uită pe un bar, străină ca o minge dezumflată pe o plajă goală. o bucată de cauciuc, fără stăpîn, care nu invită decît la un șut.
- trofeul meu!, am țipat. mi-ai spart statueta! te-ai căcat în premiul meu! în viața mea!
Citeste continuarea. Pagini: 1 2 3 4 5 6
Recomandari
Daca e luni, e Lamaie | Doua prajituri | Ce e nou? | Înstrăinat | Mana ta stanga
Comenteaza