Mă arde neaua ta, cu fulgi de jar
când şoapte mă aşteaptă, dar viclene,
din pânda ta. Şi se aşterne iar,
sărutul tău pe gura mea, alene.
M-am aplecat să-ţi rup o creangã de lumină,
un simplu joc ce-a însemnat cândva,
un joc nevinovat care suspină.
Azi e păcat înscris în coapsa ta.
Acum, vânez tăcerea ta ca să ascult
cum freamătă coroana frunţii tale
şi mă aşez ca frunza pe pământ,
lăsându-mi fruntea la tine pe picioare.
Recomandari
Cu irisul sau | Astăzi, iubito | Mantie tomnaticā | dor | Idol regasit in icoane
Comenteaza