Se stinge focul,ne-nvelim cu scrum
Pieziş, spre cer ne înălţăm privirea
Şi vrem să găsim în prima stea
Căldura care ieri încă ne alina firea.
Se stinge focul, ne-nvelim cu scrum
Şi dulce şi amar ne cheamă dorul
Trăim în trei secunde câte-un an
Făr’ a putea să spunem…noapte bună.
Se stinge focul,ne-nvelim cu scrum
E frig, sunt ploi şi bate vantul.
Se-anunţă c-o să [...]
(poezie vizuală, mai mult neomodernistă, cu influenţe abstracte)
Copil muşcat de şarpe în genunchi stătea.
Nu, nu plângea. Nu, nu râdea.
Privea-ntr-un colţ cu ochii gri
Cum se zbătea reptila `nainte de-a muri.
Pe uşa-ntredeschisă răzbătea lumină.
În razele aurite se ridica tot praful
Un ceainic de alamă sughiţa pe plită
Şi-un şarpe-ondulatoriu se chinuia în tină..
Poarta din curte se deschidea cu greu
Şi [...]
Luni, 01 februarie, ne vedem din nou la Recitiri. Prin urmare, aceia care doresc să citească sunt așteptați să lase un comentariu și să anunțe ce doresc să citească. Singura regulă care trebuie respectată o găsiți aici. Și, firește, înscrierea pentru momentul săptămânal de lectură se face tot prin intermediul comentariilor.
După cum cred că deja [...]
(Piesa “De ce fierbe copilul în mămăligă” , prezentată la festivalul de teatru de la Timişoara T4T, 2006 ).
Dragă jurnalule,
Astăzi m-am trezit mai târziu ca de obicei, deşi e joi şi ştii că eu în timpul săptămânii sunt matinală şi nu îmi place să întârzii doar pentru că mai lenevesc cinci minute în aşternut. Când [...]
probabil că aș putea să beau cîte o bere pentru fiecare film pe care nu l-am văzut. oricum nu mă interesează filmele. mai bine spus, nu mă mai interesează. multe căcaturi făcute cu actori, de parcă n-ar fi suficiente căcaturile din realitate. dar nu asta e problema, ci faptul că puștoaica îmi vorbea despre ele [...]
Autor: David Pripas
Mă uit la tine și te urăsc. Mă uit la tine și nu țtiu ce să-ți zic, cum să te ating. Câteodată avem scânteia aia incredibilă și funcționăm ca și cum ne-am fi născut unul pentru celălalt. Alteori mă uit cu ochi goi la tine, enervându-mă alternativ ba pe tine, ba pe mine. [...]
Numai să nu se întâmple ceva, se gândi Raluca în timp ce acoperişul de plastic încins al gării din Costineşti îi făcea loc politicos căldurii înăbuşitoare, făcând-o să transpire din ce în ce mai tare. Să nu piardă trenul, să nu cumva să se urce într-unul greşit, să nu cumva să fie reţinută pe peron [...]
Veşmântul tău desprins să se desfacă
în umbre infinite de azur,
străfulgerând o noapte-ntunecată.
Cu magicul tău gând, precum un şnur
sub bolţi îmbrobonate de văpaie
s-alergi în ritmuri noi şi când
vei fi din nou în alte straie,
ecoul va striga plângând.
Îngenuncheat, pilesc acea cătuşă
de oţel rece şi nepăsător
dar ard, că-mi vine ca mănuşă,
în a ta temniţă cobor.
Şi blestemat să fie [...]
Te-ai strecurat într-un prezent
din timpul tern şi descărnat
dar pentru mine eşti absent,
un zeu cu ten carbonizat.
În van îţi e icoana prăfuită,
ţi-e sufletul întunecat.
Eu sunt o umbră răzvrătită,
ce rătăceşte neîncetat.
Vechimea pare-o pecete, se spune,
un început născut dintr-un păcat
dar pentru mine vei rămâne
un zeu, cu ten carbonizat.
Versiunea audio
Strunesc acordul corzilor de ceară
topită-n pasul greu, de ceaţă,
ce a secat în neagra călimară
cu tot cu umbrele ce mă-nconjoară.
Din ceasul descărnat, simple secunde
trag timpul cu o clipă înapoi.
Şi năpădesc trecutul, să inunde
o altă clipă, tăvălită în noroi.
Versiunea audio
