Stau singur în zăpadă şi aştept.
Mi se retrag tramvaiele în piept.
Privesc în faţă, drumul strâmt dar drept.
Văd omul care face să pricep.
Nu mă mai strigă nimeni după nume.
Se-aude clar, nu se aude nimic.
Eu sunt aici, încă pătrat înconjurat de spume.
Sunt printre oameni, omul cel mai mic.
Stau singur în zăpadă şi m-ascund.
În loc de sâni am două ţepe care-mpung.
Şi-n loc de ochi am două pietre punct
Dar două pietre sunt prea mult.
Recomandari
Ploaie urbană | Singuratate in noapte | circuit inchis | MY PICTURES | De doua ori
Comenteaza