recitiri.ro

I.
Covărşitoarea natură-amorţeşte privirea.
Privirea matură-amuţeşte gândirea.
Gândirea cu totul reface iubirea.
Iubirea şi ea îmi adoarme trezirea.

Trezirea-mi preface trăirea-n simţire.
Simţirea se pierde-n amalgamul de fire.
Firele alcătuiesc o-ntreagă omenire.
Omenirea se preschimbă vag în menire.

II.
De ce divinul zdrobeşte-ncet mundanul?
De ce omu’ distruge omul ca vicleanul?
Să fie oare o refulare cu rolul de salvare?
Să fie instinctul primar prefăcut în oroare?

Nimic din ce-i palpabil nu-i valoare.
Nimic din tot ce-apare nu dispare.
Nimicul din nimic se face mare.
Nimicu-n sine e supravaloare.

III.
Tot ce poate fi probat e ştiinţă.
Tot ce nu e mort e fiinţă.
Tot ce nu se vede e-n credinţă.
Tot ce-i efemer este tendinţă.

Începutu-ncepe odată cu sfârşitul.
Sfârşitul se dezvoltă-n infinit.
Infinitul nu poate fi nicicând finit
Precum un început nesfărşit!

Recomandari