Ma privesti ciudat, printr-un ciob de sticla albastru
pe care ti l-am daruit cand am inchis usa.
Ma vezi ca un abur, si incerci sa deduci conturul a ceea ce simt sau gandesc.
Dar eu…
eu nu sunt ascunsa intr-un ciob de sticla albastru
si nici nu am forma unui abur
eu ard verde intr-un oras cu mult beton
eu respir soare atunci cand ploua
eu ma rasfrang in apa atunci cand imi vine sa plang
timpul meu e scris pe nisip
genunchii imi sunt juliti de incercari de a ma catara in copaci
pielea are nuante usor aramii
ochiul stang priveste intre mine
cel drept inspre afara
se cearta mereu, pentru ca percep realitati diferite
gura mea e mica
si are gust de zmeura
cateodata, cand se misca, arunca venin
asa ca – stiu ca e cadoul preferat -
arunca ciobul de sticla intr-un colt.
macar pentru 10 secunde
si spune-mi ce vezi.
acum respira adanc si numara in gand
toate culorile pe care le vezi in mine
acum inchide ochii
am disparut
uneori, e mai bine sa iubesti o imagine reala pierduta decat sa te certi cu imaginea pe care o vezi prin ciobul de sticla
Recomandari
Sagalnic | aparente | Doamne, mai tii Tu minte? | Despre inimi | Tragedie
Comenteaza