recitiri.ro

Am crescut in Pantelimon. Fara sa fiu vreodata vreun “baiat de cartier”, ferindu-ma de scandaluri, dar invatand foarte bine regulile. Stiam ierarhiile, stiam de cine sa ma feresc, stiam cine fura si de unde, cine se drogheaza si cine cati ani de puscarie a facut. Toti stiam asta. In clasele 1-4 am invatat la Scoala nr. 64, iar in fiecare zi se formau careuri de elevi in curtea scolii, pentru ca la ora 7:30 o femeie de serviciu sa iasa si sa strige clasele care urmau sa intre, civilizat, organizat, in formatie, in scoala.

A fost poate primul moment in care sistemul mi s-a parut absurd. Fiindca in jumatatea de ora dintre momentul in care ajungeam la scoala si cel in care se suna de intrare, tot careul de elevi era perchezitionat pana la piele de rromi. De aceeasi varsta cu noi, insa care umblau in satra. Aproape in fiecare zi. Sigur ca cei mai multi dintre noi nu veneau cu bani la ei, iar banii erau tot ce cautau. Insa ceea ce m-a izbit a fost tocmai absurditatea existentei acelui careu. O forma de organizare care permitea talharii organizate.

Din fericire, faptul ca am crescut acolo m-a invatat multe. Am invatat mult mai tarziu ca skill-urile pe care le-am dobandit acolo au un nume: cultura sociala. Faptul ca pot discuta cu aceeasi usurinta cu o matahala de doi metri, cu burta si maiou cu plasa, care scuipa seminte si cu un director de corporatie m-a ajutat mult.

Am dobandit in perioada adolescentei tot felul de obiceiuri pe care inca le mai am. De exemplu, plimbarile pe strazi, noaptea. Obisnuiam sa ma plimb cu prietenii mei, in timpul vacantelor de vara, cate 5-6 ore pe zi pe aceleasi strazi. Vorbeam mult. Alteori taceam, insa stiam fiecare piatra cubica de pe acele strazi. Inca le stiu. Si inca ma plimb noptile.

Intr-una din nopti, acum cativa ani, am ajuns prin cartierul Baicului, destul de aproape de locul in care am crescut. Imi amintesc ca atunci cand eram mic l-am auzit odata pe postas spunand ca nu are curaj sa intre acolo fara pistol. Dar lucrurile s-au linistit mult in ultimii ani, contrar stirilor de la ora 17. In plus, faptul ca am crescut acolo imi da o siguranta probabil exagerata. Imi amintesc ca treceam pe mijlocul soselei Pantelimon si nu puteam sa imi inchipui ca masinile ar indrazni sa nu opreasca, chiar daca nu era nicio trecere de pietoni acolo. Era soseaua noastra, nu a lor. Din fericire, soferii erau ceva mai sanatosi decat noi, dovada si faptul ca acum traiesc si pot povesti.

Asadar, intr-una din nopti, acum cativa ani, am ajuns in Baicului. La un moment dat, un tip cu buza sparta si o fata deloc prietenoasa s-a apropiat de mine.

- Hai noroc. Ai un foc?
- Nu fumez, si m-am uitat rapid in jur. E singur, deci e okay.
- Frate, pot sa te rog si eu ceva?
- Ia zi.
- Poti sa imi dai un pumn in fata?

Ma uit la el incercand sa imi dau seama daca e drogat. Nu pare. Poate un pic beat sa fie.

- N-am de ce. Suntem prieteni, zic zambind, si dau sa imi vad in continuare de drum.
- Te rog, da-mi un pumn aici, si imi arata barba. Cat poti tu de tare.

Ma uit in jur din nou. Multi nebuni pe lumea asta, imi spun. Cum sa ceri pumni de la straini? Mai schimb cateva cuvinte cu el. Incearca sa ma convinga sa il pocnesc. Se jura pe sora lui Magda ca nu va riposta. Vrea doar sa incaseze. Imi amintesc ca, prin Franta parca, era la un moment dat unul care statea pe strada cu un cartonas pe care scria “1 euro lovitura”. Noului meu prieten ii lipsea cartonul, insa imi devenea din ce in ce mai clar ca voia sa manance bataie. Dupa intrebari repetate aflu, in sfarsit, si motivul:

- Nu e, frate, stii care-i treaba? Peste doua zile am bataie cu Ion a lu’ Paula. Vreau sa ma pregatesc.
- Pai parca ai zis ca nu sa ne batem vrei.
- Nu, frate, vreau doar sa dai in mine. Stiu si eu sa dau cu pumnu’, da’ pana acu’ n-am luat bataie.

M-am gandit mult timp la intalnirea din acea seara. Fiindca pustiul de 20 si ceva de ani stia ceva ce foarte multi dintre noi afla foarte tarziu. Ca este o diferenta enorma intre a sti sa dai si a sti sa incasezi. Mai ales atunci cand cel care da primul nu esti tu.

In business, ca in viata, daca stii ca esti un slab incasator, solutia cea mai buna este sa lovesti tu primul si sa speri ca vei nimeri. Doar ca, asa cum bine se spunea intr-un film de duzina vazut acum vreo doua zile, oricat de bun ai fi, la un moment dat vei da de cineva (sau ceva) mai rapid decat tine.

Iar in acel moment, cea mai utila calitate pe care o poti avea este sa stii sa te aduni de pe jos, sa te scuturi de praf, si sa incerci din nou. Si din nou, si din nou, pana cand reusesti ce ti-ai propus. Aproape ca nici nu conteaza cat de puternic cazi, esential este sa te ridici cu consecventa.

[fragmentul face parte din cartea la care scriu de cateva luni de zile; cu exceptia numelor, care sunt schimbate, atat faptele cat si personajele sunt cat se poate de reale. Atat in carte cat si in fragmentul de mai sus.]

Recomandari