„Târgul de felinare” este o carte de poezii scrisă de un domn, poet, necunoscut şi erou în felul lui, ca fiecare dintre noi.
Dedicaţia zicea aşa: „Domnişoarei Ana-Maria Iana. Să-ţi fie visul plin de lumină, fragi şi îngeri. Slatina, 2004, iarnă lipsă”.
O citesc ca pentru prima dată; nu o înţeleg şi mă simt uşor stingheră … de parcă aş privi cuvintele din spate şi le-aş vedea toate imperfecţiunile: virgula de la ş, cratima dintre ana şi maria.
Undeva în tine e o cratimă pusă prost care separă, care uneşte, care amestecă totul cu neruşinare. Mă priveşti curios de parcă aş azvârli cu spiţe în tine … spiţe de bicicletă căzută iar juliturile de pe genunchi cât podul palmei…
Ce i-o fi venit să mâzgâlească tâmpenii pe carte? Dedicaţia a scris-o pentru el. Nici pentru mine şi nici pentru cine işi imagina el că sunt. Cu intenţii bune, evident. Un text pe care s-a gândit că l-ar scrie un poet ca cel care încerca el să devină. Ca atunci când eşti într-a şaptea şi îţi exersezi semnătura chiar dacă încă nu ai aflat cine eşti.
După ce am citit-o, am lăsat coperta să alunece la loc pe foaie ca într-un sărut discret.
„Ce copil!”. Mă gândesc la domnul poet bineînţeles. Tu eşti complex şi nesigur, departe de a mai fi copil. Nu te încrunta. N-am zis că e rău. Şi nici bine nu zic că e. “I’m not young enough to know everything”.
Când l-am cunoscut în iarna aia am aflat că se ştia cu tata şi că îmi jurizase în primăvară nişte chestii pe care la ora aia le numeam poezii.
Mă obsedează următorul fragment scris de el:
„Motanul torcea ca o certitudine,
Nu aflase sau pur şi simplu nu-l interesa,
Ea nu mai era,
Nu ştiu dacă eu…
Dar toate celelalte lucruri îmbrăţişate
Sărutau pe gură liniştea.”
Nu ştiu dacă scrie bine dar scrie frumos.
Dacă m-aş întâlni cu el din întâmplare, l-aş întreba de tine. Întotdeauna mi-am imaginat că el te-a inventat. Cu un singur scop: să vii foarte aproape, să stai o vreme şi apoi să te rătăceşti în decor ca înainte de serbare.
Şi să şopteşti în cortină:
- Pe plic nu scrie unde o găsesc. În fond, nici nu ştiu cine e domnişoara…
- Eşti sigur?
- Nu ţin neapărat să fiu sigur.
- Atunci du tava la recuzită iar cu scrisorile spală-te pe cap. Sau vezi şi tu cui i le dai …
- mda … în fond, cât de folosită poate fi o scrisoare nedeschisă?
- nici nu-ţi imaginezi.
Recomandari
Mana ta stanga | Ei despre ele | Nu beau ceai verde | Pierduta intre ape | Gandurile
Comenteaza